Video Florile potrivite în funcţie de sezon. Cât costă amenajarea unei grădini
Toamna se numără bobocii, dar mai ales culorile grădinilor. Iar bogăţia nuanţelor din acest sezon poate oferi grădinii noastre un aspect cu totul şi cu totul inedit. Şi dacă vorbim despre trend-uri, în această toamnă, specialiștii spun că putem aborda stilul asiatic pentru a ne bucura mai mult timp de o oază înfloritoare și colorată.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Expoziția de flori de toamnă din Baia Mare a fost varianta la îndemâna oricui pentru a-şi alege florile potrivite pentru grădină, fie că se gândesc la cea din curte sau cea amenajată pe balcon.
"Urmăream o salcie, o salcie japoneză, că e foarte frumoasă şi spectaculoasă când înfloreşte primăvara. Şi un smochin. Acum să vedem la ce rămânem, să ne hotărâm", spune un client.
"Mi-am ales un amarilis. Am primit în urmă cu câţiva ani un amarilis, un bulb din Belgia şi îl am şi acum, de cel puţin 15 ani şi acum l-am ales pe acesta că e foarte interesant că bulbul e în ceară", mărturiseşte alt client.
Iar pentru toamnă, sezonul culorilor, specialiștii vin cu sfaturi pentru decorarea grădinilor. Stilul asiatic este cel care îmbină perfect nuanțele.
"Arţarii și toate plantele care se utilizează în cultura asiatică sunt aşa, mai colorate, datorită anotimpului acesta", spune Ioana Clințan, inginer peisagist.
Potrivit specialiștilor, prețul pentru amenajarea unei grădini de 100 de metri pătrați pornește de la 3.500 de euro și poate să crească în funcție de dorințele fiecăruia.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰