Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Gazprom negociază cu ungurii de la MOL vânzarea rafinăriei NIS din Serbia

Gazprom negociază cu compania petrolieră ungară MOL vânzarea participaţiei sale majoritare deţinută la NIS, singura rafinărie a Serbiei. Informaţia a fost confirmată marţi preşedintele sârb Aleksandar Vucic, relatează Reuters.

Gazprom negociază cu compania petrolieră ungară MOL o posibilă vânzare a participaţiei sale majoritare deţinută la NIS - singura rafinărie a Serbiei -, a anunţat marţi preşedintele sârb Aleksandar Vucic, transmite Reuters. Viktor Orban şi Vladimir Putin, 28 noiembrie 2025 - Profimedia

Două companii ruseşti, Gazprom Neft şi Gazprom, deţin 44,9%, respectiv 11,3% din acţiunile NIS, pe care însă trebuie să le vândă din cauza ancţiunilor americane. Statul sârb deţine 29,9% din acţiunile NIS, în timp ce restul aparţine micilor acţionari şi angajaţilor companiei.

"Suntem informaţi că reprezentanţii Gazprom discută, printre alţii, cu grupul maghiar MOL, şi nu avem nimic împotrivă. Maghiarii sunt prietenii noştri", le-a spus jurnaliştilor Vucic. Acesta a adăugat: "Trebuie să finalizăm asta cânt mai curând posibil, până în 15 ianuarie".

Băncile au oprit procesarea plăţilor NIS în urma sancţiunilor. Iar operatorul conductei JANAF din Croaţia a oprit livrările de ţiţei către rafinărie. De asemenea, Vucic a anunţat că acordul Serbia privind aprovizionarea cu gaze din Rusia va fi extins cu încă trei luni. Statul balcanic rămâne unul din puţinii cumpărători de gaze ruseşti din Europa.

Articolul continuă după reclamă

Serbia doreşte să adere la Uniunea Europeană, iar Guvernul de la Belgrad se confruntă cu presiuni din partea Occidentului pentru a se conforma sancţiunilor impuse de UE Rusiei, dar până acum nu a luat măsuri.

Ţările vecine Serbiei se confruntă cu probleme similare, de când Washingtonul a impus sancţiuni separate companiilor petroliere ruseşti Lukoil şi Rosneft în octombrie. Lukoil deţine rafinării vitale de petrol în Bulgaria şi România, precum şi alte infrastructuri energetice în Serbia, Croaţia, Muntenegru şi Macedonia de Nord.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Simţiţi că pregătirile de Crăciun vă stresează?
Observator » Ştiri economice » Gazprom negociază cu ungurii de la MOL vânzarea rafinăriei NIS din Serbia