Video ANALIZĂ: De ce Iranul a răspuns puternic atacurilor SUA şi Israel, deşi liderii importanţi au fost ucişi

Chiar înainte de atac, mediatorul din Oman, ministrul de Externe al ţării, declara că Teheranul a acceptat să nu mai stocheze niciodată uraniu îmbogăţit, ceea ce însemna, de facto, că nu va avea vreodată cum să producă bomba nucleară. 

O informaţie a NBC News, care descrie negocierile tensionate dinainte de atac, arată că ministrul de Externe iranian ar fi ţipat la trimisul lui Donald Trump, Steve Witkoff, şi i-ar fi spus că Iranul are dreptul inalienabil de a îmbogăţi uraniu, ceea ce l-a făcut pe emisarul preşedintelui american să sune la bază şi a precipitat decizia lui Trump. 

Una peste alta, liderul de la Casa Albă este sigur că războiul se va termina în patru-cinci săptămâni, poate chiar mai repede, dar susţine că armata sa are capacitatea de a continua şi mai mult timp. "Oricât e necesar", a declarat Donald Trump. O declaraţie similară a făcut şi reprezentantul Israelului la Naţiunile Unite. 

De asemenea, Donald Trump nu a exclus nici să trimită şi trupe la sol, o schimbare radicală de retorică faţă de campania electorală, şi a admis că vor muri soldaţi ai Statelor Unite. Deocamdată, şase militari americani au fost ucişi. Un bilanţ în creştere, însă Iranul avertizează, la rândul său, că este pregătit pentru un război îndelungat. 

Într-un interviu acordat CNN, Donald Trump a declarat că valul cel mare de atacuri împotriva Iranului nu a venit, pentru că scopul final este să distrugă complet regimul islamist. Preşedintele american susţine că, după cele mai recente bombardamente, regimul din Teheran a rămas fără vreun lider care să-l poată înlocui pe Ayatollahul Khamenei şi pe oamenii de la vârf. Însa nu doar atât. Atacurile i-ar fi ucis şi pe moderaţii pe care chiar Washington-ul îi avea în vedere pentru o tranziţie de tip Venezuela, aşa că, momentan, rezerva de cadre girate de americani ar fi zero.

Strâmtoarea Ormuz a fost complet închisă luni seara, iar Iranul a anunţat că va  arunca în aer orice navă care mai trece pe acolo. Prin Strâmtoarea Ormuz se realizează o cincime din comerţul cu petrol mondial, iar preţul barilului urcase deja cu 10 la sută. În paralel, SUA spun că au distrus 11 nave iraniene în Golful Oman. Armata din Qatar a anunţat că a doborât două bombardiere iraniene.

În acest timp, Uniunea Europeană ia în calcul activarea clauzei de apărare mutuală, după ce o bază britanică din Cipru a fost lovită de o dronă, iar Aeroportul Internaţional Paphos a fost evacuat complet şi de urgenţă, după ce în spaţiul aerian restricţionat al facilităţii a fost detectat un aparat fără pilot. Şi lângă Paphos e o bază militară. Partea europeană a Ciprului e deservită de doar două aeropurturi, cel din Larnaca şi cel din Paphos, în timp ce aeroportul din Nicosia deserveşta zona aflată sub ocupaţie turcă. Situaţia din Cipru a făcut ca Grecia să trimită de urgenţă fregate şi avioane F-16, pentru a sprijini apărarea insulei. 

Keir Starmer a repetat, în faţa Parlamentului britanic, că scoopurile sunt strict defensive, că nu va permite repetarea greşelilor din războiul din Irak şi că niciun bombardier american nu a plecat de pe baza sa din Cipru. Un general al Gărzii Revoluţionare iraniene a declarat, însă, la televiziunea de stat că americanii şi-au mutat acolo până la 80% din avioanele militare şi până nu părăsesc baza, aceasta va fi o ţinţă. 

Secretarul general al NATO afirmă că Europa susţine în totalitate acţiunea Statelor Unite în Iran, însă Alianţa Nord Atlantică nu se va implica direct, pentru că este o campanie condusă de americani şi israelieni. Ursula von der Leyen vorbeşte de norme şi de Drept Internaţional, în timp ce Spania a fost mai categorică şi a refuzat să ofere sprijin militar pentru atacul asupra Iranului, motiv pentru care Statele Unite şi-au retras avioanele cisternă din două baze aflate în Peninsula Iberică. Acestea erau folosite pentru realimentarea în aer a bombardierelor de vânătoare. 

Franţa, în schimb, pentru prima dată în istoria sa, ia în calcul să staţioneze arme nucleare pe teritoriul a şase ţări partenere. Este vorba despre Polonia, Olanda, Belgia, Grecia, Danemarca şi Suedia, care nu vor avea - însă - controlul asupra lor. Ca parte a strategiei, Franţa va mări şi arsenalul nuclear, care include în prezent 290 de focoase si va coopera mai strâns cu Germania şi Marea Britanie, de asemenea puteri nucleare. Între timp, a fost ridicat şi gradul de alertă de la Baza Deveselu, din România.

Regimul din Teheran primeşte o nouă lovitură şi din partea Rusiei, care, după ce a condamnat atacul asupra Iranului, s-a oprit la propuneri de mediere, fără sprijin militar anunţat, la fel cum  a făcut şi în războiul de 12 zile din vara trecută. Nici China nu va interveni, deşi un cetăţean de-al său a fost ucis în atacurile din Iran.

Israelul a lansat o operaţiune terestră împotriva Hezbollah şi bombardează intens Beirutul, deşi guvernul libanez tocmai interzisese activităţile militare ale grupării şi îi ceruse să-şi predea armele. 50 de persoane au fost ucise în bombardamente, până acum, a declarat ministrul Sănătăţii din Liban.

Noi am analizat întreaga situaţie alături de Ioana Bercean, expertă în Orientul Mijlociu, într-un interviu acordat lui Marius Pancu

- "Boots on the ground", n-a exclus Donald Trump ipoteza aceasta a militarilor la sol. Cum schimbă asta paradigma de intervenție? 

- Rămâne de văzut dacă va merge într-adevăr până acolo pentru că, iată, s-au încălcat toate acele promisiuni electorale pe care noi le-am văzut anul trecut. În primul rând, noile războaie, fix acel tip de războaie pentru care Donald Trump l-a criticat atât pe George Bush, cât și pe Barack Obama, inclusiv pe domnul Biden pentru războiul din Ucraina, până la urmă. Iar "boots on the ground" înseamnă poate o mișcare pe care unii nu o anticipau nici măcar când a început acest război.

Pentru că "boots on the ground", dacă vrem să explicăm această nouă idee, ar trebui să ne uităm puțin spre Irak. Pentru invazia din Irak s-au folosit aproximativ 400.000 de militari care au fost deplasați în Orientul Mijlociu, inclusiv cu avioane de linie. Iar Irakul, din punct de vedere al populației, este aproximativ de trei ori mai mic decât Iranul. Noi în Iran vorbim de o populație de 92 de milioane de locuitori, o medie de vârstă foarte tânără, în jurul de 34 de ani. Și ne întrebăm atunci de câți militari ar fi nevoie să fie dislocați pe teren, în Iran, pentru a se îndeplini toată acea sau acea întreagă listă de obiective, care, din câte observ, se schimbă de la o zi la alta.

Ori în momentul în care vom deplasa sau se vor deplasa acolo 200.000-300.000 de militari, acum când noi vorbim înțeleg că în Orient ar fi în jur de 70.000 de soldați americani din diverse ramuri ale armatei, ce va însemna aceasta? Noi deja am început să numărăm victimele. Sigur, numărăm victimele civile din Iran, din Israel, din Liban și din unele state din Golf, dar am început să numărăm și victimele din rândul militarilor americani. Or, acel fundament al acestei mișcări, Make America Great Again, a avut încredere în președintele Trump că nu va trimite militari să lupte pentru cauzele altora. Și atunci, sigur, este o întrebare poate la care vom afla răspuns până la sfârșitul anului - dacă acțiunea lui Donald Trump este într-adevăr susținută de publicul MAGA și de publicul republican sau dacă la alegerile din noiembrie 2026, alegerile de mijloc de termen, publicul american va avea o altă opțiune și, sigur, cu o bătaie puțin mai lungă pentru alegerile prezidențiale din 2028.

Și aici doar o remarcă. Observăm că în toate aceste imagini, interviuri, poze care apar, nu îl vedem pe vicepreședintele J.D. Vance. Asta ar putea poate să însemne și următorul lucru. Este o speculație, este o ipoteză de lucru. Este posibil ca vicepreședintele Vance să încerce să pară sau să pozeze în acea parte puțin mai moderat sau să fie șeriful bun din oraș, cum se spune în Statele Unite. 

- Am văzut că Donald Trump ne-a anunțat că a eliminat nu doar pe Ayatollahul Khamenei, ci foarte multe straturi de leadership clerical, politic, militar din Iran. Cu toate astea, declarațiile care vin dinspre Iran sunt la fel de belicoase, dacă nu chiar mai belicoase decât înainte, iar acțiunile, represaliile Iranului sunt, în continuare, în forță. Vreau să vă întreb de ce, în pofida eliminării acestor straturi succesive de care vorbește Donald Trump, de autoritate, vedem un Iran care răspunde la fel de puternic? Cum arată, de fapt, structura de putere în Iran? 

- Trebuie să ne uităm puțin înspre specificul regiunii și noi doi am mai discutat despre ceea ce înseamnă naționalismul iranian, naționalismul persan, inclusiv naționalismul sau identitatea aceasta religioasă. Și să mai înțelegem că structura aceasta de putere din Iran, regimul din Iran, regimul instituit după Revoluția din 1979, a fost astfel construit încât să reziste. Sigur că, după eliminarea tuturor acelor lideri, în special, sau cel mai important, a liderului suprem, Ali Khamenei, poate multă lume s-ar fi așteptat, nu, ca Iranul să se destrame și să apară un vid de putere, pe fondul cărui vid de putere, sigur, protesele să se reia, iar populația să își revendice din nou Iranul. Dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Am văzut și un număr foarte mare de militari care au fost eliminați și totuși am văzut că imediat aceștia au fost înlocuiți. Trebuie să înțelegem că în structurile de putere din Iran, aceste persoane, care sunt pregătite imediat să ia locul celor care au fost sau vor fi uciși, este făcut până la nivelurile sau în cercurile al 5-lea sau al 6-lea. Mai mult decât atât, să nu ne amăgim că acest șir de înlocuiri se va termina foarte curând, pentru că în rândul atât al Gărzilor Revoluționare islamice, cât și ale armatei, există un număr foarte mare de doritori, oameni foarte tineri, care doresc să se afirme și de-abia așteaptă, probabil, o oportunitate.

Pentru că, până la urmă, inclusiv în Iran, sau mai special în Iran, există până la urmă și această cultură a eliminării, dacă vreți, al rivalilor. Pentru că de-a lungul timpului noi am văzut acest lucru, în special în timpul președinției lui Mohammad Khatami. Adică orice formă de opoziție era eliminată, inclusiv în acele structuri de putere care conduc Iranul. Aveau loc tot felul de incidente și accidente prin care își eliminau adversarii. Aceasta nu ar fi o rezoluție pe care m-aș baza foarte mult, că dacă eliminăm această structură de putere sau liderii cei mai importanti, sau cei care vin după ei, Iranul va colapsa. Aceasta este o ipoteză greșită.

Regimul poate colapsa, pentru că chiar dacă este construit în așa fel încât să reziste, sigur și cele mai puternice sau mai feroce regimuri din lume la un moment dat se vor prăbuși. Dar nu aceasta este variabila esențială. Variabila esențială va fi momentul acela în care echipamentele militare și capabilitățile militare iraniene vor ajunge spre final. Și asta este iarăși o altă întrebare, pentru că noi ne uităm înspre China, un partener, aliat, să-i spunem, de conveniență al Iranului. Deocamdată China stă pe margine și face declarații, la fel și Federația Rusă. Dar noi nu știm exact care este cantitatea de armament și de logistică pe care China a trimis-o în Iran. Pentru că noi am văzut în ultimele două sau chiar trei săptămâni zeci de avioane militare de transport care au aterizat în diverse locații militare din Iran. Iar după ceea ce vedem noi acum că se întâmplă, răspunsul Iranului a fost puțin diferit față de războiul de 12 zile din 2025.

Atunci ne amintim că, după ce Israelul a anihilat apărarea antiaeriană și la fel a eliminat o serie de lideri din aceştia din prima linie, Iranul a avut nevoie de 24-48 de ore pentru a răspunde. Ori acum am văzut o situație cu totul diferită. După primele atacuri israeliene și americane, Iranul a ripostat. Iar când ne uităm înspre Orientul Mijlociu, în special după lăsarea serii, arată, dacă doriți, precum

Parcul Herestrău în noaptea de Revelion. Asta este variabila principală care va conta în economia războiului. Și, desigur, presiunea care va fi pusă, dacă ea va fi pusă, pe Donald Trump, atât pe plan intern, cât și de statele din Golf.

- O singură clarificare, la nivel de intervenție a Chinei sau de sprijin al Chinei. Sprijinul acesta se materializează doar prin armele pe care a reușit deja să le trimită China? Sau există și posibilitatea unui alt tip de intervenție pe care să o declanșeze China acum, după atac? 

- Am serioase dubii în ceea ce ar însemna o implicare directă a Chinei în acest război. Pentru că aceasta ar însemna deja o confruntare directă între două puteri nucleare și, mai mult decât atât, între viitoarele superputeri ale sistemului internațional. Dar China putem să spunem că este unul dintre principalii câștigători ai acestui război, pentru că, pe de o parte, își testează atât logistica și capabilitățile militare livrate Iranului, capabilități militare care nu au fost testate până acum în teatrele de război, decât pur și simplu poate în experimentele sau exercițiile pe care le-au făcut pe plan local.

Dar acum China vede cum funcționează acest instrument în luptă reală. Pe de altă parte vede cum reacționează și Marina militară americană sau faimosul portavion american care este, ca un paradox, localizat acum în Portul Haifa pentru a apăra Israelul împotriva rachetelor și dronelor iraniene. De ce spuneam că este un paradox? Se plătește 15 sau în jur de 15 milioane de dolari în fiecare zi pentru staționarea în Portul Haifa, Port Haifa care este în mare parte controlat și gestionat exact de către China. Deci contribuabilul american plătește 15 milioane de dolari, din care o bună parte din acești bani merge exact în buzunarul competitorului chinez. 

- Cum arată scenariul acesta cu care a flirtat Donald Trump chiar și în declarațiile publice, în ultima perioadă, de a reuși o operație de tip Venezuela, adică nu o schimbare a regimului cu totul, ci înlocuirea liderului suprem cu unul mai moderat și mai convenabil conlucrării cu Statele Unite? 

- Se poate ca acesta să fi fost, de fapt, scopul adunat al acestui război. Transformarea Iranului într-un Irak 2.0, adică într-un Iran care să nu mai aibă niciun fel de capabilitate să devină un hegemon sau un competitor regional foarte important, care să nu mai pună niciun fel de problemă Israelului și nici vecinilor pe de altă parte, care sigur să nu mai sponsorizeze terorismul și așa mai departe. Acum este foarte interesant de urmărit încotro se va duce această discuție despre obiectivul principal sau despre obiectivele principale ale Statelor Unite.

Acest război a început plecând de la discuția armamentelor nucleare, apoi s-a mutat în special pe problema eliminării resurselor, capabilităților balistice, a rachetelor balistice. Am avut inclusiv discuții sau un discurs care insinua schimbarea de regim. Deci noi suntem într-un păienjeniş din acesta de a înțelege de fapt care este scopul final. Pentru a instala la Teheran un guvern sau un regim care să fie favorabil Statelor Unite este nevoie de mult mai mult decât atacuri aeriene și bombardarea Teheranului. Mai mult decât atât, în interiorul Iranului, opoziția este aproape inexistentă, pentru că, de-a lungul timpului, cum spuneam mai devreme, opoziția a fost eliminată fie fizic, fie în arest la domicilu sau într-una dintre faimoasele închisori iraniene.

Varianta din exil, nu, despre care se vorbește adesea, cea a fiului lui Mohammad Reza Pahlavi, este una nesustenabilă. Îndrăznesc să spun acest lucru cu destulă convingere. Pentru că nici monarhia șahului sau nici dinastia Pahlavi, începând de la Reza și apoi cu fiul său Mohammad, nu a fost una foarte iubită și agreată de iranieni. Tocmai de aceea noi am avut o revoluție în 1979. Ori iranienii care au ieșit să protesteze împotriva unui regim care se autoproclamă pe viață, nu, instituția liderului suprem, ar fi acu, poate într-un paradox din acesta aproape emoțional, să accepte un alt regim, o altă conducere, care iară se instituie pe viață, nu, o altă dinastie.

Mai mult decât atât, inclusiv Donald Trump recunoaște, și a spus-o în câteva rânduri, că Reza Pahlavi, fiul șahului, nu are nici experiență politică, nu are nicio rețea în jurul său cu care să poată prelua conducerea Iranului și ne putem trezi exact într-un experiment din acela de tip Irak în care partea politică, nu, care reprezenta Statele Unite la Bagdad se gândeau la un moment dat să aducă un irakian care se afla în exil de câteva zeci de ani, pe Ahmed Chalabi. Și aceea a fost o greșeală, sigur, care ulterior s-a ameliorat, dar am avut și acolo un paradox, pentru că unul dintre prim-miniștrii de la Bagdad a fost un arab șiit care venea din exil din Teheran. 

- Lucrând pe scenarii, doamna Bercean, dacă pariul acesta al lui Donald Trump nu iese, ce va însemna asta pentru transformarea Iranului? Dacă pariul ăsta de a schimba regimul nu iese și nu cade regimul? 

- Păi suntem exact cum bine spuneți. Ori iese, ori nu iese. Nu există cale de mijloc în acest scenariu. O cale de mijloc ar fi un compromis al lui Donald Trump, și mă îndoiesc, sau al iranienilor, şi mă îndoiesc că şi asta se va întâmpla. În cazul în care scenariul nu iese, se întâmplă următoarele ... Presupun că se va întâmpla sau putem lucra cu următoarele scenarii. Pierde tot ce a construit în Statele Unite, şi la mid-terms și posibil și la alegerile din 2028.

Apoi, pe plan regional, lasă Israelul într-o poziție foarte vulnerabilă, lasă statele din Golf într-o poziție foarte vulnerabilă. Pentru că dacă noi am fi acum în statele din Golf și am vedea totuși că americanii și-au retras trupele din Emiratele Arabe Unite, lăsând Emiratele Arabe Unite fără apărare antiaeriană în calea rachetelor iraniene, nu ne gândim dacă acest tip de alianță într-adevăr ne mai protejează?

Și atunci există riscul și al unor pierderi pe plan intern, electoral vorbind, şi există și riscul acesta ca Statele Unite să pierdă Orientul Mijlociu în mai puțin de un an. Și acolo, cum spuneam puțin mai devreme, China de-abia așteaptă să vadă ce se întâmplă și să pună, să spunem așa, piciorul în regiune. Oricum, China este în regiune de cel puțin 10 ani și noi am observat foarte puțin aceasta.

Acesta este un scenariu de lucru. Se poate să iasă, să ajungă la un fel de înțelegere cu posibili succesori ai regimului, care vor avea o abordare, hai să spunem, adaptată contextului. Nu neapărat docil față de Statele Unite, dar una mai moderată, să spunem, de genul cum vedem în Arabia Saudită sau în Iordania.

- Dacă nu iese, rămânem în scenariul ăsta, și regimul nu cade, asta înseamnă, comparativ cu regimul Ayatollahului Khamenei, de pildă, că va fi mai radical regimul din Iran sau cum? 

- Eu înclin să cred că, în funcție de felul în care va evolua acest război și în funcție de felul în care societatea iraniană se va coagula sau nu, și inclusiv armata regulată iraniană, acel faimos Artesh, nu, de peste un milion de oameni, se va coagula în jurul ideii de unitate teritorială și identitară iraniană, următoarea conducere a Iranului poate să fie una mult mai represivă, dacă societatea va riposta, dar dacă se va înțelege că totuși acest război a unificat poate mai mult societatea decât era acum două luni, să spunem, poate că următorul lider iranian va avea o minimă înțelegere și o minimă înțelepciune de a relaxa un anume soi de măsuri și de a pune pe primul plan, poate sună puțin eufemistic acum, că se folosește Make America Great Again, în momentul în care patosul și etosul iranian se vor transforma din "Moarte Americii" și "Moarte Israelului" în Make Iran Great Again, va exista poate și un fel de reconciliere între societate și conducere, pentru că lipsa acestei reconcilieri, de fapt, că lipsa acestei legături dintre societate și șah a dus, până la urmă, sau a fost unul dintre factorii care au provocat și schimbarea de regim în '79.

Înapoi la Homepage

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰