Video Harta muncii în România. Judeţele cu cele mai multe locuri de muncă disponibile în 2026
De 1 Mai, Ziua Internațională a Muncii, datele arată o piață a muncii în schimbare: România a pierdut aproximativ un milion de oameni activi în ultimii ani, dar are mai mulți salariați cu contract. În același timp, diferențele dintre regiuni și inegalitățile persistente, mai ales în rândul femeilor, conturează o realitate tot mai fragmentată.
Un studiu recent al Monitorului Social ne arată o realitate surprinzătoare: de când am intrat în Uniunea Europeană, am pierdut un milion de oameni din rândul populației active. Mai exact, dacă în 2008 munceau aproape 9 milioane de români, acum doi ani mai aveam 7,7 milioane.
Există însă şi o parte bună. Deși suntem mai puțini, suntem mai mulți salariați cu contract de muncă - numărul a crescut cu 600.000, de la 5,2 milioane la 5,8 milioane.
Totuşi, la capitolul egalitate tot nu stăm prea bine: în ultimii 16 ani, numărul femeilor care au un loc de muncă a rămas aproape acelaşi: puțin peste jumătate dintre românce lucrează oficial, număr care a crescut cu mai puțin de un procent din 2008.
Harta muncii ne arată şi o Românie ruptă în două. În timp ce la Cluj, Timiș sau Sibiu e bătaie pe forța de muncă, în județe precum Giurgiu sau Botoșani, mai puțin de jumătate dintre localnici au o ocupație.
Bucureștiul rămâne însă magnetul țării în ceea ce priveşte munca: aici lucrează peste un milion de oameni, iar mulți dintre ei sunt cei care fac zilnic naveta din judeţele vecine.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
