Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Serviciile și alimentele, tot mai scumpe pe fondul inflației

De la începutul anului vedem o creştere explozivă a preţurilor nu doar la alimente, utilităţi şi combustibili, ci şi în zona de servicii. Scoatem mai mulţi bani din buzunar pentru medicamente, pentru a ne spăla şi întreţine maşina sau atunci când intrăm în saloanele de înfrumuseţare, de exemplu. Oficial, plătim mai mult cu maximum 20% faţă de anul trecut. În realitate, însă, majorările sar lejer de 40-50 la sută.

de Larisa Bernaschi

la 31.05.2022 , 10:09

Majorarea veniturilor nu ţine pasul cu creşterile de preţuri. Salariul mediu a crescut cu aproximativ 10 procente faţă de aceeași perioadă a anului trecut, însă unele produse sau servicii sunt şi cu 50% mai scumpe.

Reporter: "Aţi resimţit creşteri ale preţurilor?"

Femeie: "Normal?! La ce...La orice...La alimente? La alimente, că suntem mâncăcioși, dar la orice...nu ştiu dacă am făcut un calcul, dar am simţit un şoc".

Vezi și

O femeie cu un copil: "Da, am sesizat o uşoară creştere la toate produsele...Este cu 70% mai scump laptele praf pentru copil".

Pe acelaşi subiect

Trecătoare în vârstă: "S-au scumpit medicamentele? Foarte mult, iau o vitamină pentru ficat și acum două luni am dat 60 de lei pe o cutie și acum s-a făcut 80-75 de lei, depinde de farmacie".

Citește și: Alimente pe care e recomandat să le consumi dacă ai peste 70 de ani. Ce spun nutriționiștii despre ele

Diferenţa dintre venituri şi cheltuieli este tot mai mare de la lună la lună. Larisa Bernaschi, reporter Observator: "Principalele cauze care au dus la o creștere a ratei inflației la aproape 14% în luna aprilie sunt prețurile la energie, gaze dar și la combustibil. Vedem și la această benzinărie că cel mai ieftin litru de combustibil trece de 8 lei și 30 de bani, dar poate ajunge și la 9 lei si 40 de bani pe litru".

Şoferii cheltuie bani şi pentru întreţinerea autoturismului. Dacă în urmă cu câteva luni, spălatul maşinii, de exemplu, costa 25-30 de lei în Bucureşti, acum preţul pentru un astfel de serviciu este aproape dublu.

Reporter:"Cam cât dați la spalatorie?"

Bărbat: "40 de lei...acceptabil. S-ar putea rezolva această situație dacă s-ar spală străzile, e o diferență mare față de ce e în afară".

Cei care folosesc aplicaţii de tip ridesharing trebuie să ştie că nu mai există curse sub 14-15 lei. Larisa Bernaschi, reporter Observator: "De exemplu, din această locaţie până la locul de muncă avem aproximativ 1,5 km de parcurs. Dacă ne uităm pe aplicațiile de ridesharing, vedem că pentru această cursă de un kilometru și jumăte am plăti aproximativ 15 lei, adică prețul unei curse minime."

Şi la salonul de înfrumuseţare lăsăm mai mulţi bani. "Este mai scump, de exemplu, la manichiură, la pedichiură. Cam cu 20-30 lei", explică o femeie care a stat de vorbă cu reporterii.

Altă femeie: "La tuns mă duc o dată pe lună. Costă cu 10-20 de lei mai mult".

Adrian Perjovshi, patronul unui salon de înfrumusețare: "Noi am mărit cu 10% prețurile, dar consumabilele și restul, făcând un business plan, s-au mărit cam cu 15% . Deci marja de preț cu cât am mărit noi nu acoperă scumpirea reală. Deci, probabil că le vom ajusta mai mult în toamnă."

Ceea ce se va întâmpla cel mai probabil şi cu alte servicii. Potrivit informaţiilor Observator, previziunile de pe masa Guvernului arată că inflaţia va mai creşte uşor lunile viitoare şi doar pentru anul viitor există şanse să scadă sub 10%.

Larisa Bernaschi Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Ştiri economice » Serviciile și alimentele, tot mai scumpe pe fondul inflației