Antena Meniu Search
x

Instalaţii ale rafinăriei OMV Petrobrazi, oprite forţat în urma unei căderi de tensiune. La repornire, pulberi de catalizator au ajuns în aer

Mai multe instalaţii tehnologice din cadrul rafinăriei OMV Petrobrazi, amplasată în apropiere de Ploieşti, s-au oprit forţat, miercuri, din cauza unei avarii la alimentarea cu tensiune, la repunerea în funcţiune a instalaţiei de cracare catalitică în aer fiind eliberate pulberi de catalizator care au provocat disconfort olfactiv în zonă, notează news.ro.

de Redactia Observator

la 28.09.2022, 16:27

Instalaţii ale rafinăriei OMV Petrobrazi, oprite forţat în urma unei căderi de tensiune. La repornire, pulberi de catalizator au ajuns în aer
- Hepta

”Din primele informaţii obţinute de la faţa locului, avaria s-a produs ca urmare a căderii de tensiune din staţia electrică proprie a operatorului, astfel s-a oprit accidental funcţionarea cazanelor de abur ceea ce a condus la oprirea forţată a mai multor instalaţii tehnologice. În procesul de repornire al instalaţiei tehnologice de Cracare Catalitică, ca urmare a unor defecţiuni tehnologice la sistemul de separare catalizator de gazele arse, acestea nu au mai urmat traseul de filtrare, ceea ce a condus la  eliberarea în atmosferă de pulberi de catalizator (praf de culoare albă) cu miros specific acestuia provocând disconfort locuitorilor din împrejurimi”, au transmis oficiali ai Gărzii de Mediu – Comisariatul Judeţean Prahova.

Conform sursei citate, procesul de repornire este în desfăşurare, miercuri, în vederea asigurării atingerii parametrilor de funcţionare, operatorul estimând că acesta durează aproximativ patru ore. Rafinăria OMV Petrobrazi este amplasată în comuna prahoveană Brazi, în apropiere de Ploieşti, în zona intersecţiei dintre DN 1 şi Autostrada A 3 Bucureşti – Ploieşti.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Burgeri din carne de crocodil la un festival din România. Aţi încerca preparatul?

Observator » Stiri economice » Instalaţii ale rafinăriei OMV Petrobrazi, oprite forţat în urma unei căderi de tensiune. La repornire, pulberi de catalizator au ajuns în aer