Video Laptele de bivoliţă, mai căutat şi mai sănătos decât cel de vacă. Cu cât vând fermierii un litru
Prezenţe obişnuite în urmă cu 30 de ani în gospodăriile din multe zone ale ţării, bivolii sunt acum pe cale de dispariţie. Fermierii spun că e mai simplu şi mai ieftin să crească vaci. Asta deşi cererea pentru lapte sau mozzarella de bivoliţă există, iar produsele nu sunt deloc ieftine.
Dacă în urmă cu ceva vreme, în localitatea Suciu de Jos, din judeţul Maramureş, erau circa 600 de bivoli, acum au mai rămas 60. Doar câteva familii se mai ocupă de creşterea lor.
Delicatese româneşti, pe cale de dispariţie
"Numai noi îi ţinem pentru că ne sunt dragi. Unul tânăr dacă nu îi iese banul, nu stă lângă ei. Nu se rentează, la 50 de bivoli trebuie 30 de milioane, un salariu minim", comentează un localnic.
Alţi săteni se declară mulţumiţi deşi e mult de muncă. "E rentabil, după pensia mică, mai adunăm ceva, cât de cât. Cât costă un litru de lapte? 4,50 la stat. La abonaţi 5,6 lei", spune Anuca Nechita, localnică.
Fermierii spun că, deşi laptele de bivoliţă e la mare căutare, e mult mai simplu să crească vaci. Dau până la 25 de litri de lapte, faţă de maximum 10. În plus, şi subvenţia de la stat e mai mică. România pierde anual între 500 şi 800 de exemplare.
De aceea, în pieţe doar în câteva magazine mai găsim lapte şi brânzeturi de bivoliţă. "Le consumăm, dar sunt foarte rare. Îmi place ernorm de mult smântâna de bivoliţă,dar nu o găsim. Mai găsim şi cu lapte de bivoliţă, dar e foarte rar", spune un client.
"Avem mozzarela de bivoliţă, smântână, urdă. Cam toate sunt foarte cerute", se laudă un vânzător. Asta şi pentru că sunt foarte sănătoase. "Conține o cantitate importantă de proteine, cu o valoare biologică foarte bună. Mai mult calciu, cu 50% mai mult decât laptele de vacă. Mai puţin colesterol, cu 30-40%", explică Iulia Trif, nutriționist.
Cât costă un litru de lapte de bivoliță
Un kilogram de mozarella din lapte de bivoliță costă 80 de lei, în timp ce aceeași cantitate de urdă, burduf sau telemea costă 60 de lei. Pentru un litru de lapte, cumpărătorii plătesc 15 lei, iar pentru unul de smântână 50 de lei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰