Pe fondul crizei politice, leul e la pământ. Euro a atins la cel mai înalt nivel din toate timpurile
Din lupta politicienilor, învins iese, de fiecare dată, leul. Avem o depreciere de record - şi cel mai slab leu din istorie. La cursul Băncii Naţionale, un euro a ajuns azi la aproape 4 lei şi 66 de bani. Pe piaţa interbancară moneda europeană s-a vândut peste această valoare. Se anunţă vremuri şi mai dure.
După noaptea în care premierul Tudose şi-a anunţat demisia, euro a ajuns la aproape 4 lei şi 66 de bani. Mai slab de atât în faţa euro nu a mai fost vreodată.
Economiştii caută explicaţii şi spun că investitorii sunt sensibili la orice semnal din piaţă. Dacă e instabilitate şi nu-şi mai simt investiţiile în siguranţă, retrag valuta, în special, euro de pe piaţă.
Când e haos în guvernare, o vedem toţi, imediat. Şi nu doar la televizor, ci în propriile buzunare. În iunie, când a căzut guvernul Grindeanu, leul s-a prăbuşit brusc. Din ziua demisiei, euro a urcat timp de câteva zile spre aproape de 4 lei şi 60 de bani. Apoi lucrurile au dat semne că se mai îndreaptă. Acum însă, primim o nouă lovitură. Imediat ce s-a anunţat demisia lui Mihai Tudose, euro a urcat spectaculos şi a ajuns la un nou maxim istoric de aproape 4 lei şi 66 de bani.
Importăm mai mult decât exportăm, iar asta are impact şi în creşterea euro, avertizează analiştii.
La casele de schimb valutar, euro a trecut de 4 lei şi 68 de bani.
În bănci deja se vinde cu 4 lei şi 72 de bani.
Tot azi a crescut şi dolarul cu aproape 5 bani faţă de ieri. Tot pe creştere e şi francul elveţian. Şi gramul de aur s-a scumpit cu aproape un leu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰