Antena Meniu Search
x

Lovitură pentru industria jocurilor de noroc. Ordonanţa "păcănelelor", adoptată de Guvern. Ce prevede de fapt

Executivul a adoptat astăzi ordonanţa de urgenţă prin care dublează taxele şi introduce o garanţie de un milion de euro pentru toate firmele din domeniu. Pe de o parte, asta va aduce mai mulţi bani la bugetul statului, şi pe de altă parte îi descurajează pe cei peste 100.000 de dependenţi de păcănele. 

de Redactia Observator

la 05.10.2023, 17:27

Lovitură pentru industria jocurilor de noroc. Ordonanţa "păcănelelor", adoptată de Guvern. Ce prevede de fapt
Jocuri de noroc - Profimedia

Purtătorul de cuvânt al Executivului Mihai Constantin a anunţat că Executivul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă care reglementează domeniul jocurilor de noroc. Documentul poate fi consultat integral la finalul acestui articol!

"Un subiect care a stârnit interes este cel legat de noile reglementări privind jocurile de noroc. Guvernul a aprobat astăzi o ordonanţă de urgenţă prin care se stabilesc niveluri mai ridicate pentru taxele aferente licenţei de organizare şi de exploatare a jocurilor de noroc, care se plătesc anual, precum şi a taxelor speciale şi a garanţiilor depuse de companiile din acest domeniu", a explicat Mihai Constantin, la finalul şedinţei de joi a Executivului. 

Dublează taxele şi introduce o garanţie de un milion de euro pentru toate firmele din domeniu

El a adăugat că ordonanţade urgenţă prevede ca "dreptul de organizare şi exploatare a activităţii de jocuri de noroc să fie acordat doar societăţilor înmatriculate în România sau persoanelor juridice constituite legal într-un stat membru al Uniunii Europene sau în alte state semnatare ale Acordului privind spaţiul economic european sau din Confederaţia elveţiană, care au înregistrat un sediu permanent în România". "Scopul este evident, pentru ca taxele şi impozitele să fie colectate în ţară", a mai spus Constantin.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai explicat ca actul normativ prevede şi înfiinţarea unui registru accesibil online al companiilor şi sediilor în care sunt autorizate aceste activităţi. "Veniturile din contribuţiile organizatorilor jocurilor de noroc licenţiaţi, încasate de către Oficiul Naţional pentru Jocuri de Noroc, se virează în procent de 70% către bugetul de stat, iar procentul de 30% rămas va fi utilizat de ONJN pentru finanţarea programelor pentru prevenirea dependenţei de jocuri de noroc, pentru promovarea jocului responsabil şi pentru finanţarea unei linii telefonice verzi pentru sesizări din acest domeniu", a mai afirmat Constantin.

El a mai anunţat că Ministerul de Finanţe va propune curând normele de aplicare pentru această OUG, iar termenul este de 30 de zile.

Documente: oug.pdf

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri economice » Lovitură pentru industria jocurilor de noroc. Ordonanţa "păcănelelor", adoptată de Guvern. Ce prevede de fapt