Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Magazinele în care produsele sunt la jumătate de preţ faţă de hypermarketuri. Vânzările lor au crescut cu 16% în 2023

Produsele marcă proprie ale magazinelor, vânate de mulţi români, ar putea dispărea - ministrul Agriculturii vrea să le interzică. Ele sunt, însă, salvarea pentru majoritatea oamenilor cu bugete scăzute de scumpiri şi inflaţie, într-o ţară în care goana după promoţii a devenit sport naţional. 

de Ingrid Tîrziu

la 20.02.2024 , 19:39

În căutarea celui mai mic preţ, românii fac tot mai des cumpărături la magazinele de tip discount, ale căror vânzări au crescut cu 16% anul trecut. "La final, când te trezeşti cu un bon foarte mare şi compari ca şi cum ai fi cumpărat din altă parte, contează!", spune un român. "Vin la sigur! E mai ieftin ca în altă parte", zice un altul.

Economii mari la cumpărături

"La un magazin de tip discounter, un astfel de bax de hârtie igienică se cumpără cu 10 lei. Într-un hypermarket, găsim acelaşi bax cu 18 lei, iar dacă vom cumpăra trei astfel de produse de aici, vom plăti 9 lei 50 pe fiecare bax", arată Ingrid Tîrziu, reporter Observator.

Vezi și

Alţii se orientează spre produsele marcă proprie ale magazinelor. Unele au preţuri pe jumătate faţă de brandurile consacrate. "Bulion, făină, lapte, compot şi salam - sunt cinci produse româneşti pe care le-am cumpărat de la un supermarket şi achitat  57 de lei. Am vrut să vedem cât costă aceleaşi produse, însă marcă proprie, la aceeaşi calitate. Diferenţa este de aproximativ 15 lei", transmite Ingrid Tîrziu, reporter Observator.

Pe acelaşi subiect

Produsele marcă proprie, mai ieftine, sub lupa ministrului Agriculturii

Diferenţa a observat-o şi ministrul Agriculturii, care vrea să interzică prin lege produsele marcă proprie. "Ca ministru al Agriculturii, eu aş scoate marca proprie definitiv din comerţ. Pentru a se crea o relaţie comercială corectă. De ce să avem marcă proprie unde 4 lei este kilogramul de lapte şi alt lapte intră cu 7 lei", a declarat Florin Barbu, ministrul Agriculturii.

În online, reducerile sunt mult mai vizibile şi mai uşor accesibile. "30% din cifra noastră de afaceri este făcută cu produse la promoţie. La vin avem 1+ al doilea la minus 20%. Avem şi promoţii pe produse congelate acum, detergenţi, produse proaspete, fructe şi legume, carne", spune Arnaud Dussaix, consultant strategie comercială supermarket online.

Marele truc în goana după oferte

Marii retaileri s-au adaptat cererii - oferă tot mai multe cupoane în aplicaţie. Nu trebuie uitată, însă, cea mai importantă lecţie în goana după reduceri.

"În loc să ai cumpărături zilnice, eventual la magazine aproape de casă - de obicei acestea sunt cele mai scumpe - este mai bine să-ţi organizezi cumpărăturile o dată pe săptămână, dar de la magazine cu preţuri mai bune. Atunci se reduc şi tentaţiile. Că dacă intri în magazin în fiecare zi, vei găsi ceva în plus pe care să cumperi de impuls sau de poftă sau de foame", recomandă Adrian Asoltanie, consultant financiar.

Tot ca să economisească, românii cumpără produse mai ieftine decât cele care le plac - deseori untul şi îndulcitorii sunt sacrificaţi. 

Ingrid Tîrziu Like

Cred că sunt în locul în care mi-am dorit să fiu dintotdeauna: în faţa voastră, vorbind despre oameni şi întâmplările lor.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Magazinele în care produsele sunt la jumătate de preţ faţă de hypermarketuri. Vânzările lor au crescut cu 16% în 2023