Antena Meniu Search
x

Video "Meserie de viitor. Oferă stabilitate, salariu mare". Înscrierile, mai uşoare ca niciodată, au atras sute de candidaţi

Trezirea la 6 dimineaţa, înviorarea şi programul strict nu i-au speriat pe tinerii care iubesc uniforma militară. Mai sunt două săptămâni până când înscrierile pentru Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale se încheie. Sute de tineri visează la titlul de maistru şi la o carieră pe mare. Anul acesta, proba examenului scris a admiterii a fost scos. Întrecerea pentru tineri se face la probele fizice. 

Cristina Niță
de Cristina Niță

la 22.05.2024 , 13:55

În Constanţa, o generaţie urcă pe bric, iar alta aşteaptă cu nerăbdare să se deschidă porţile Şcolii de Maiştri Militari a Forţelor Navale. Tinerii sunt pregătiţi să se supună rigorilor impuse de o carieră militară. 

Înscrieri la Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale

"Este foarte interesant tot ceea ce se întâmplă pe navă, îmi place foarte mult, mă bucur că am optat pentru această şcoală şi sunt mândră că sunt aici. Este stricteţe, dar este plăcut", spune Mădălina Diaconescu, Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale.

Vezi și

Împreună cu alţi colegi, Mădălina urmează să plece două zile pe Marea Neagră cu bricul "Mircea". Patul va fi un hamac în care somnul, spune ea, este liniştitor doar dacă nu ai rău de mare. 

Pe acelaşi subiect

La 19 ani, Iulian şi-a împlinit visul din copilărie de a îmbrăca uniforma marinei militare. "Deşteptarea este la ora 6, după avem o înviorare de 20 de minute, după înviorare ne pregătim ţinuta, ne bărbierim, ne facem patul, bineînţeles şi după trecem pe sectoare", povesteşte Iulian Țurcanaşu.

"Meserie de viitor. Oferă stabilitate, salariu mare"

Ionuţ este din Maramureş şi a dat muntele pe mare. La Şcoala de Maiştri Militari a Forţelor Navale este anul I. 

  • Reporter: Ce îi sfătuieşti tu pe tinerii care fug de o carieră militară?
  • Ionuț Paşca: Îi sfătuiesc să se gândească de două ori inainte de a fugi, pentru că este o meserie de viitor. Îmi oferă o stabilitate, cu un salariu destul de mare şi chiar din pură pasiune. 

Pentru anul acesta, Şcoala de Maiştri a Forţelor Navale a scos 160 de locuri la concurs. Tinerii, după absolvire, vor primi automat un loc de muncă în sistem. Iar salariul va porni de la 5.200 de lei.

"Anul acesta este mai uşor pentru candidaţii noştri să acceadă la o carieră militară, deoarece nu mai trebuie să susţină examenul teoretic, aşa cum era în alţi ani. Tot ce trebuie să facă este să susţină probele de selecţie, care înseamnă probe sportive. Un traseu aplicativ cu 10 elemente şi o probă de alergare de rezistenţă. Urmate apoi de o testatre psihologică şi vizita medicale", a declarat Cristina Sîmbeteanu, purtător de cuvânt Școala de Maiștri Militari. 

Înscrierile pentru şcoala de maiştri militari au început pe 15 aprilie, asta în timp ce în anii trecuţi startul s-a dat încă din februarie. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like | 2 voturi
Întrebarea zilei
Ascultaţi manele?
Observator » Stiri economice » "Meserie de viitor. Oferă stabilitate, salariu mare". Înscrierile, mai uşoare ca niciodată, au atras sute de candidaţi