Video Micile afaceri româneşti, îngropate de platformele din China şi Turcia. "Ne-au scăzut vânzările cu 50%"
77% dintre micii antreprenori se tem că vor fi sufocaţi într-un an de platformele asiatice online cu preţuri mici. Falimentul lor înseamnă creşterea şomajului şi mai puţini bani din taxe la bugetul naţional, într-un moment în care politicienii caută cu disperare soluţii pentru reducerea deficitului. Oamenii de afaceri cer autorităţilor să introducă regulementări care să îi proteje de dumpingul retailerilor din afara Europei.
Peste 40% dintre micile afaceri româneşti au pierdut clienţi din cauza platformelor cu produse ieftine din Asia şi Turcia.
Cele mai afectate sunt companiile care vând haine, jucării, gadgeturi şi decoraţiuni pentru casă. Până la urmă, ca să supravieţuiască, mai mulţi antreprenori vor să îşi plaseze şi ei mărfurile pe aceste platforme.
"Ne-au scăzut vânzările undeva cu 50% pe site. Noi avem preţuri mult mai mari decât ei, chiar dacă investim în marketing nu avem bugetele lor", spune Raluca Blaj, proprietar magazin de haine.
Mulţi antreprenori au simţit golul din conturile bancare în ultimul an, când giganţii non-europeni au devenit tot mai vizibili prin reclame pe reţelele sociale şi recomandări din partea influencerilor cu milioane de urmăritori. Oamenii de afaceri încearcă să compenseze preţurile mici ale asiaticilor cu alte servicii - simt că pierd clienţi.
"Nu am rămas dezamăgit absolut deloc! Am înţeles de curând că o să le schimbe preţurile pentru că devin un pericol pentru piaţa românească!", spune un român. "Sunt produse pe care le găseşti mult mai ieftine faţă de ceea ce găseşti în magazine", zice un altul.
"Au un impact destul de mare pe anumite categorii de produse unde valoarea este mai mică, unde poate calitatea nu este atât de importantă. Încercăm să oferim servicii localizate cum ar fi o livrare mai rapidă, un customer service mult mai bine pus la punct", a declarat Mihai Pătraşcu, CEO platformă electronice.
Producătorii locali care vor să reziste pe piaţă încep să tragă cu ochiul la platformele online din afara Europei. "Putem să învăţăm de la ei: au o platformă bine optimizată, un marketing foarte bun. Noi suntem văzuţi internaţionali ca o manoperă pentru produse de lux, nu produse ieftine", spune Ioana Cristodoru, producător român de pantofi.
"Avem membri care au pierdut până la 60% din valoarea cifrei de afaceri într-un singur an. Asta înseamnă locuri de muncă româneşti pierdute, impozite şi taxe pierdute", arată Cristian Pelivan, Asociaţia Magazinelor Online.
În plus, în spatele mărfurilor ieftine se ascunde, uneori, un cost mult mai mare. "Te încânţi să cumperi lucruri ieftine, dar îţi dai seama că pe termen lung cheltui mai mulţi bani, afectezi mult mai mult bugetul personal, iar produsele nu vor rezista în timp, se vor strica la prima spălare sau la prima utilizare", spune Mara Eliza Barza, PR de modă.
România şi celelalte ţări din Uniunea Europeană caută acum măsuri legale de protecţie împotriva platformelor comerciale cu preţuri mici, care ameninţă mii de afaceri în fiecare stat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰