Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Niciun pensionar cu venituri mici din România nu va primi mai puțin de 2.200 de lei în luna ianuarie

Ministrul Muncii a anunțat, aseară, după şedinţa coaliţiei de guvernare, că niciun pensionar cu venituri mici din România nu va primi mai puțin de 2.200 de lei în luna ianuarie.

de Redactia Observator

la 14.12.2021 , 08:24

Marius Budăi spune că toți pensionarii care au o pensie de până în 1.600 de lei vor primi un sprijin de la stat pentru a putea plăti facturile uriaşe de pe timpul iernii, în condiţiile în care şi preţul alimentelor a crescut simţitor. Suplimentul vine în ajutorul a peste 2,5 milioane de pensionari din întreaga ţară, iar impactul bugetar va fi de 2,56 miliarde de lei, bani ce vor veni de la bugetul de stat. 

"S-a mers pe principiul de solidaritate şi echitate socială. Mă bucur că toţi membrii coaliţiei au înţeles şi acceptat această măsură. Măsura este dată, după cum am spus, pentru a-i sprijini pe cei nevoiaşi dintre părinţii şi bunicii noştri", a declarat Marius Budăi.

Ordonanța intră marți în procesul de avizare

Vezi și

Ordonanța privind sprijinul pentru pensionarii cu venituri mici intră marți în procesul de avizare.

"Mâine dimineață (marți - n.r.) va intra ordonanța în cadrul Ministerului Muncii pe avizare internă, mi s-a promis de către ministrul Finanțelor că voi avea și avizul MF. Trebuie să discut și cu domnul Cătălin Predoiu, astfel încât și avizul MJ să iasă cât mai repede, să pot trimite ordonanța la Consiliul Legislativ și la Comitetul Economic și Social, pentru a o putea prezenta în Guvern și a o transforma în act normativ care să stea la baza construcției bugetului pe anul 2022. Cu această măsură am închis pachetul social asumat în programul de guvernare", a mai spus Budăi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Ştiri economice » Niciun pensionar cu venituri mici din România nu va primi mai puțin de 2.200 de lei în luna ianuarie