Video Numărul femeilor în poziții cheie în instituțiile de stat ar putea fi reglementat prin lege. Mamele peste 40 de ani, favorizate la angajare
Ministerul Familiei colaborează cu cel al Finanţelor, pentru a elabora două proiecte care să sprijine doamnele și domnișoarele. Primul se referă la adoptarea unei cote de gen în rândul angajaţilor din ministere, agenţii sau primării, dar şi în companiile cu capital de stat.
Ministrul Familiei a remarcat că, în instituţiile de stat, sunt foarte puţine femei în funcţii de conducere, spre deosebire de companiile private, în care acestea sunt mult mai valorizate.
Astfel că, numărul femeilor în poziții cheie în instituțiile de stat ar putea fi reglementat prin lege.
Facilităţi fiscale pentru mamele care au de la trei copii în sus
Al doilea proiect anunţat este destinat ajutorării femeilor care îşi găsesc greu un loc de muncă, pentru că au copii, deci nu se pot dedica sută la sută activităţii profesionale. De asemenea, actul normativ prevede şi acordarea de facilităţi fiscale pentru cele care au de la trei copii în sus.
"Considerăm că această discriminare pozitivă a femeilor care au mai multi copii e una benefică pentru societate. În acest fel putem stimula natalitatea, pentru că avem o mare problemă în ultimii ani", a declarat Gabriela Firea, ministrul Familiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰