Antena Meniu Search
x

Video Pentru prima dată în istorie, euro a depăşit pragul de 4,9 lei. Ce se întâmplă cu leul

De o lună leul pierde constant în faţa monedei europene. Iar asta înseamnă scumpiri. Plătim deja mai mult la raft, ne-au crescut facturile şi ratele. Iar estimările specialiştilor sunt sumbre. Euro ar putea ajunge chiar şi la 4 lei şi 97 de bani în următorul an.

de Redactia Observator

la 01.04.2021, 20:26

Vezi și
  • Cele mai importante știri ale zilei sunt la Observator 19, Antena 1

După zece zile în care euro a oscilat între creşteri şi scăderi, ieri BNR a anunţat un curs de 4 lei şi 92 de bani pentru un euro. Niciodată leul nu a fost atât de mic în raport cu moneda europeană. Iar asta se simte direct în buzunarele oamenilor.

Localnic: Mă afectează, normal că mă afectează foarte mult! Rate şi restul, datorii, ce mai avem

Reporter: Aveţi rate în euro?

Localnic: Da, am

Reporter: In ultima vreme a crescut rata?

Localnic: Nu am făcut calculul, dar cu mult.

Creşterea euro provoacă un lanţ întreg de scumpiri. Rate mai mari la bănci. Preţuri mai mari pentru apartamente. Un apartament cu două camere costă acum cu 5.850 de lei mai mult decât anul trecut, când euro era 4 lei şi 82 de bani.

Irina Chiţu, analist financiar: Pentru cei care vor să îşi cumpere o locuinţă este bine să economisească pentru avans în euro.

Nici chiriaşii nu scapă de probleme

Chiriaşii vor băga mâna mai adânc în buzunare în această perioadă. În 2020 o chirie de 300 de euro însemna 1446 de lei. Acum e cu 27 de lei mai mult. Într-un an, asta duce la o creştere de peste 300 de lei.

Localnic: Toate preţurile au luat o razna. Acum pe coşul de cumpărături plăteşti cu 50 de lei mai mult faţă de anul trecut. E foarte dificil. Vom avea ani în care vom suferi.

Facturile la utilităţi, abonamentele la telefoane, preţul maşinilor, chiar şi mâncarea, toate vor fi mai scumpe pentru că suntem dependenţi de import.

Dragoş Nichifor, broker de credite: Ne scade puterea de cumpărare pentru aceste produse, în schimb ne creşte puterea de export. Şi atunci cu un ochi plângem, cu un ochi râdem.

Iar viitorul nu arată deloc bine. Specialiştii cred că până la sfârşitul anului, euro se va apropia şi mai mult de pragul psihologic de 5 lei.

Irina Chiţu, analist financiar: Şi presiunea care s-a pus pe leu din cauza scăderii dobânzilor la credite în lei, investitorii nu au mai fost interesaţi şi s-au dus către monedele mai puternice, euro şi dolar

Perspectiva unui alt record al euro îi sperie pe tot mai mulţi, în condiţiile în care pandemia a golit oricum multe conturi.

Irina Chiţu, analist financiar: E bine să avem economii în moneda în care vom folosi acei bani. Pentru cei care au credite e foarte bine să ramburseze în avans. E cea mai bună investiţie pe care o pot face

Specialiştii spun că deficitul bugetar uriaş şi importurile mult mai mari decât exporturile sunt principalele motive pentru care leul va continua să păstreze distanţa faţă de euro.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Sunteţi de acord ca permisul auto să poată fi obţinut de la 17 ani?

Observator » Stiri economice » Pentru prima dată în istorie, euro a depăşit pragul de 4,9 lei. Ce se întâmplă cu leul