Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Daea vrea să limiteze la maximum 5 numărul porcilor crescuți în gospodărie

Doar cinci porci ar mai putea fi crescuţi în gospodării. La final de mandat, Petre Daea revine cu ordinul prin care vrea să limiteze creşterea animalelor pentru consum propriu.

de Redactia Observator

la 23.10.2019 , 22:59

Doar cinci porci ar mai putea fi crescuţi în gospodării. La final de mandat, Petre Daea revine cu ordinul prin care vrea să limiteze creşterea animalelor pentru consum propriu. Cine va avea mai mulţi porci trebuie să se autorizeze şi să plătească taxe la stat. Doar aşa poate fi controlat virusul pestei porcine, spune Ministrul Agriculturii. În timp ce românii de la sate sunt revoltaţi. Spun că ei cresc animale pentru toată familia şi nu fac o afacere din asta. 

Sorin Cristea creşte 10 animale. Potrivit noului ordin aflat în dezbatere pe site-ul Ministerului Agriculturii, ar putea să nu se mai încadreze la categoria fermă de subzistenţă, adică pentru propriul consum. Va fi nevoit să îşi înfiinţeze o ferma şi să se înregistreze ca persoană fizică autorizată, înterprindere sau firmă. Ordinul stabileşte numărul de animale în funcţie de categoria fermei. 

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Vezi și

Micii crescători sunt revoltaţi de ideea de a avea mai puţin de cinci porci în curte.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Ministrul Agriculturii susţine că măsura este necesară pentru a stopa focarele de pestă porcină. Există acum în 33 de judeţe, adică 80% din ţară. În plus, exportatorii susţin că există riscul ca exporturile de carne de porc să fie interzise. Şi mulţi dintre procesatori susţin ordinul lui Petre Daea.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Prima încercare a Ministrului Agriculturii de a impune o limită pentru creşterea porcilor în gospodării a fost în luna martie. Atunci, însă, ordinul a fost respins. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Daea vrea să limiteze la maximum 5 numărul porcilor crescuți în gospodărie