Prima ediţie FIDELIS 2026. Titlurile de stat se listează la bursă după subscrieri de peste 1,8 miliarde de lei
Titlurile de stat Fidelis emise de Ministerul Finanțelor intră joi la tranzacționare la Bursa de Valori București, după ce prima ediție din 2026 a atras subscrieri de peste 1,87 miliarde de lei, scrie Agerpres. Interesul investitorilor a fost ridicat atât pentru emisiunile în lei și euro, cât și pentru tranșa dedicată donatorilor de sânge, care a beneficiat de dobânzi avantajoase.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, transmis AGERPRES, subscrierile realizate între 16 şi 23 ianuarie, în valoare totală de peste 1,87 miliarde lei, devin astfel disponibile pentru tranzacţionare.
Peste 18.000 de ordine de subscriere în doar o săptămână
"Prima ediţie Fidelis din acest an reconfirmă interesul constant al cetăţenilor pentru instrumente de economisire sigure. Ne bucură faptul că programul susţine atât dezvoltarea responsabilă a economiilor personale, cât şi implicarea socială, prin tranşa dedicată donatorilor de sânge. Listarea de astăzi la Bursă oferă flexibilitate deplină celor care au ales să investească în viitorul lor şi al României", a declarat Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor, citat în comunicat.
Pe parcursul celor şapte zile ale ofertei, au fost plasate 18.440 de ordine de subscriere, cu o valoare totală a investiţiilor de 697,2 milioane lei şi 229,96 milioane euro (echivalentul a 1,17 miliarde lei).
Tranşa specială dedicată donatorilor de sânge a înregistrat din nou o participare notabilă. Cu o dobândă de 7,45% pe an, această emisiune a atras 103,8 milioane lei printr-un număr de 2,501 ordine de subscriere. Aceşti investitori au beneficiat şi de reducerea pragului minim de subscriere de la 5.000 de lei la doar 500 lei.
Cerere mare pentru titlurile în lei și euro, pe mai multe scadențe
De asemenea, o cerere semnificativă s-a înregistrat pe scadenţa de doi ani în lei (dobândă 6,45%), cu subscrieri de 309 milioane lei, precum şi pe scadenţa de şase ani în lei (dobândă 7,50%), care a atras 188 milioane lei. Emisiunile în euro au atras, de asemenea, un interes solid, în special pe scadenţa de zece ani (dobândă 6,20%), unde s-au subscris 151,6 milioane euro. Scadenţele de trei şi cinci ani au atras 40,6 milioane euro, respectiv 37,70 milioane euro.
De la lansarea Programului Fidelis, investiţiile totale atrase au ajuns la peste 63,97 miliarde lei, prin intermediul a 524.099 subscrieri. Contribuţia donatorilor-investitori, de la debutul parteneriatului cu Rock FM, a depăşit patru miliarde lei.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰