Video Produsele care s-au scumpit cu 50% după începerea războiului din Iran
Tacâmurile, farfuriile, paharele şi orice fel de ambalaje din plastic, mai scumpe şi cu 50% faţă de până acum. Războiul din Iran a generat o explozie a tarifelor materiei prime şi, de parcă nu era de ajuns, costul carburanţilor contribuie şi el la preţurile finale ale bunurilor. Producătorii avertizează: presiunea de pe umerii lor se va resimţi în toate sectoarele din retail.
În această fabrică de lângă Piteşti se produc ambalaje din deşeuri atât pentru retail, cât şi pentru industrie. Din aprilie toate vor pleca spre furnizori la preţuri mai mari.
"Materia primă obţinută din produse reciclate pentru astfel de saci menajeri, de pildă, costa în urmă cu câteva săptămâni undeva la 700 de euro pe tonă. Astăzi preţul a urcat la aproape 1000 de euro pe tonă" a explicat reporterul Observator Greta Neagu.
Producătorul ne explică majorările.
"Aceste ambalaje se transformă în final în produse noi. [...] Consumăm mai puţin, avem ambalaje post-consum mai puţine; deşeuri mai puţine. Materie primă mai puţină" a explicat directorul executiv Nicu Odagiu.
Deci preţuri mai mari.
"Aceste ambalaje sunt la originea oricărui produs pe care noi îl consumăm. Fie că vorbim de un produs alimentar; o caserolă în care luăm un sandviş sau o jucărie pe care o cumpărăm la copilaş" a mai spus Nicu Odagiu.
Materia de bază care şi-a dublat preţul
Şi mai scumpe sunt granulele din plastic, materia de bază pentru recipiente sau învelişuri, procesate direct din ţiţei. De la 900 de euro tona, preţul lor a sărit la 1.900 de euro.
"Tot ce înseamnă piese de electrocasnice şi automotive are în componenţă o folie de protecţie sau un ambalaj. [...] Bineînţeles, în industria alimentară şi zona de menaj unde va fi direct impactat, aici sunt sacii menajeri unde în sine ambalajul este produsul" a explicat antreprenorul Robert Zisu.
Polietilena, folosită pentru fabricarea bidoanelor şi canistrelor sau pentru folii, pungi şi alte ambalaje flexibile – a înregistrat o creştere de preţ de 80% faţă de săptămânile trecute. Polipropilena, utilizată la producerea capacelor, caserolelor şi a cutiilor s-a scumpit cu 50%.
"Ponderea materiei prime în preţul final este de peste 50%, automat 80% creştere din acei 50% înseamnă 40% în plus" a mai explicat Robert Zisu.
Şi transportul materialelor s-a scumpit
Peste care se adaugă alte 5-10 procente din transportul mai scump.
Ştefan Drăghici, administrator de fabrică: Este o bătaie foarte mare pe materie primă. […] Dacă dorim să comandăm, poate găsim azi o anumită cantitate, dar mâine nu mai este sigur ce cantităţi găsim.
Reporter: Mai există o predictibilitate a preţurilor?
Ştefan Drăghici: Nu, cu siguranţă nu.
Şi nici a afacerilor din sector care, uşor-uşor, îşi pierd din clienţi.
"Constatăm pe zi ce trece că acest portofoliu se diminuează consistent, chiar cu până la 20% în doar aceste 4 săptămâni. […] Foarte mult! […] Impactul petrolului nu este doar în benzină, motorină, gaz. Se reflectă în traiul nostru de zi cu zi" a mai spus Nicu Odagiu.
Singura soluţie pentru buzunarele noastre, spun specialiştii, este să reducem risipa şi să reciclăm mai mult.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
