Pungile de plastic interzise prin lege se găsesc încă la vânzare, în piețe
Interzise de la începutul anului, pungile subţiri din plastic au dispărut din magazine, dar sunt folosite, în continuare, în pieţe. Costă şi de şase ori mai puţin decât pungile biodegradabile, recomandate de Uniunea Europeană.
- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
Interzise de la începutul anului, pungile subţiri din plastic au dispărut din magazine, dar sunt folosite, în continuare, în pieţe. Costă şi de şase ori mai puţin decât pungile biodegradabile, recomandate de Uniunea Europeană. Deşi practica ilegală este la vedere, autorităţile îşi pasează responsabilităţile. Astfel, nimeni nu-i controlează pe comercianţi.
La vedere, pe tarabe, pungile care aproape au băgat România în procedură de infringement stau în continuare la vânzare.
Pentru lipsa măsurilor de protecţie a mediului, Comisia Europeană era gata, în 2018, să aplice României amenzi de peste 100.000 de euro pe zi. Măsura a fost anulată, pentru că, de la 1 ianuarie 2019, a intrat în vigoare legea care interzice producerea şi vânzarea pungilor subţiri, de plastic.
Este vorba de sacoşile cu mâner, cu o grosime mai mică de 50 de microni - cele care de obicei se folosesc o singură dată înainte de a fi aruncate.
Dacă în marile magazine, pungile subţiri au dispărut, în pieţe distribuitorii le împart, nestingheriţi, comercianţilor. Între cele interzise şi cele reciclabile, diferenţa de preţ este substanţială.
Am arătat pungile scoase la vânzare, în piaţă, şi reprezentanţilor Gărzii de Mediu.
Dacă ANPC spune că nu poate verifica grosimea pungilor, Gara de Mediu susţine că are atribuţii de control doar asupra producătorilor, nu şi asupra comercianţilor. Aşa că pieţarii îşi văd de treabă, netulburaţi. În ceea ce priveşte pungile din import, acestea pot fi verificate doar dacă există sesizări.
580.000 de tone de plastic sunt aruncate la gunoi, în fiecare an, în România. Mai bine de 30 de kilograme pe cap de locuitor. Doar 40% din plastic este reciclat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰