Video Răsturnare de situaţie după ce Guvernul voia să plafoneze RCA-ul pentru 6 luni
Guvernul s-a răzgândit. Prelungeşte plafonarea RCA doar pentru trei luni, nu pentru şase, aşa cum a anunţat iniţial.
"Plafonarea se va face la tarifele practicate de asigurători pe data de 28 februarie 2023. Numai că la aceste tarife se adaugă inflaţia. Adică 6,8%, cât este prognozat pentru mijlocul anului 2024", transmite Florentina Lazăr, reporter Observator.
Tarifele RCA, plafonate 3 luni
"Plafonarea a fost adoptată în aprilie, în urma falimentului Euroins. A fost în vigoare şase luni, s-a prelungit cu alte trei luni, pentru ca acum să intervină o nouă derogare", adaugă Florentina Lazăr, reporter Observator.
"Sunt şi schimbări pe piața RCA. Cei care au trotinete sau biciclete electrice trebuie să plătească asigurări", mai spune Florentina Lazăr, reporter Observator.
RCA pentru trotinete electrice
"Guvernul îşi motivează decizia prin faptul că accidentele în care au fost implicate aceste vehicule s-au înmulțit. Asigurătorii spun că noile poliţe ar putea costa aproximativ 150 de lei pe an", a precizat Florentina Lazăr, reporter Observator.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰