Video Reacția unui șofer la noile scumpiri la benzină: "De două luni nu mai circul cu maşina, din cauza prețului"
Politicienii se ceartă, noi facem şi refacem calcule lună de lună. Cu preţurile mereu în creştere, cumpărăm mai puţin. La maşină, însă, renunţăm mai greu. Preţul benzinei a crescut cu 6 bani, în ultimele două zile, la cel mai mare distribuitor din ţară şi a depăşit 10 lei în majoritatea lanţurilor de benzinării. Iar vestea proasta: Analiştii spun că urmează noi majorări.
Şoferii care au mers să alimenteze cu benzină, astăzi, au primit un nou şoc.
Când toată lumea vorbeşte de preţul motorinei, benzina se scumpeşte. La Timişoara este 10 lei şi 11 bani şi la fel e în toate marile oraşe ale ţării. A trecut de 10 lei şi vorbim de o scumpire cu cinci procente doar în ultimele 30 de zile. Concret, asta înseamnă că plătim cu 24 de lei în plus la fiecare plin.
"Preţul va continua să fie ridicat. Punitiv pentru cei mai mulţi dintre noi. Foarte scump. Va aduce cu el şi inflaţie constantă, lipicioasă îi spunem noi", spune Adrian Mitroi, analist financiar.
Majorarea are mai multe cauze
Creşterea este de 6 bani în două zile, la cel mai mare distribuitor din ţară. Majorarea are mai multe cauze: cotaţia în creştere a barilului de petrol, dar şi scumpirea dolarului, monedă folosită la tranzacţiile internaţionale. În plus, benzina nu beneficiază de micşorarea de acciză care se aplică la motorină. În faţa valului de scumpiri, unii şoferi şi-au limitat deja deplasările.
Şofer: Cam de două luni nu mai circul deloc.
Reporter: Din cauza preţului?
Şofer: Din cauza preţului, bineînţeles.
"Folosesc şi mijloace de transport în comun, când mă duc la birou. Dar în weekend sau când plecăm din Bucureşti avem nevoie de maşină şi e deja mult pentru buget", spune o femeie.
Alţii, însă, nu renunţă la maşină orice ar fi
La noi poate să ajungă şi la 20 că tot circulă lumea. Nu ştiu de unde scoate banii. Ăsta e paradoxul, menţionează un şofer.
Şofer: Oricât ar fi de mult, toţi suntem nevoiţi să utilizăm maşina.
Reporter: Cât trebuie să fie benzina ca să renunţaţi?
Şofer: Nu se ştie. Dacă renunţăm la serviciu, atunci înseamnă că renunţăm şi la mai multe.
"Deşi recomandarea pe care o fac întotdeauna este să folosească mijlocul de transport în comun", explică Adrian Mitroi, analist financiar.
Românul va continua să pună destul de sus, aşa este el, un pic mai pretenţios, maşina.
În urmă cu exact un an, un litru de benzină era 7 lei şi 45 de bani. Cu 100 de lei, puneam în rezervor 13 litri. Acum, cu aceeaşi sumă, abia alimentăm cu 10 litri.
Scumpirea carburanţilor a dus în sus şi celelalte preţuri
Serviciile s-au scumpit cu peste 11%, mărfurile nealimentare cu peste 6%, iar alimentele, în medie, cu aproape 3%.
"Coșul nostru personal al inflației este legat de produsele pe care le cumpărăm cel mai frecvent. Produsele la care ne raportăm cel mai mult, întotdeauna le vom ține în minte când se scumpesc", explică Bogdan Stoian, psiholog.
Salariile au crescut, dar nu suficient cât să țină pasul cu prețurile. În iulie, salariul mediu net era cu 5,5% mai mare decât cu un an înainte. În termeni reali însă, puterea de cumpărare a scăzut cu aproape 3%.
