Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Reactorul 2 al Centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornit, la două zile după ce se deconectase automat

Reactorul 2 al centralei nucleare din Cernavodă, deconectat sâmbătă din cauza unei disfunctionalităţi în partea clasică a unităţii, a fost resincronizat luni dimineaţa la ora 07:00 la Sistemul Energetic Naţional, a anunţat Nuclearelectrica (simbol bursier SNN), compania care operează centrala nucleară din Cernavodă.

de Cosmin Stăniloiu

la 31.08.2020 , 10:00

Cernavodă Reactorul 2 de la Cernavodă a fost repornit - Twitter
  • Reactorul se oprise sâmbătă.
  • Luni a fost resincronizat la Sistemul Energetic Național.

"Nuclearelectrica anunţă că Unitatea 2 a CNE Cernavodă a fost resincronizată la Sistemul Energetic Naţional (SEN) în data de 31 august 2020, ora 07:00", a informat compania.

Unitatea 2  s-a deconectat automat de la Sistemul Energetic Naţional în dimineaţa zilei de 29 august 2020 din cauza apariţiei unei disfunctionalităţi în partea clasică a unităţii, fără impact pe partea nucleară.

"Lucrările de remediere şi deconectarea automată a Unităţii 2 de la SEN nu au avut impact asupra securităţii nucleare, personalului, populaţiei şi mediului înconjurător, acestea realizându-se în conformitate cu procedurile aplicabile ale centralei", precizează compania.

Articolul continuă după reclamă

Cele două unităţi de la Cernavodă asigură aproape 20% din producţia totală de electricitate a ţării.

Pe acelaşi subiect

Nuclearelectrica are aproximativ  2.000 de salariaţi şi o capitalizare de 5,09 miliarde lei.

Compania a realizat în primele şase luni ale anului un profit net de 343,22 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de perioadă similară a anului trecut, şi venituri din exploatare de 1,18 miliarde lei, mai mici cu 2%, faţă de semestrul 1 din 2019.

Producţia de energie electrică s-a ridicat la 5.499 GWh, în prima parte a anului, mai mare cu aproape 12% faţă de primul semestru din 2019.

Cosmin Stăniloiu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Reactorul 2 al Centralei nucleare de la Cernavodă a fost repornit, la două zile după ce se deconectase automat