Video Recalcularea pensiilor, în vizorul Consiliului Concurenței. Cum ar fi fost păcăliți pensionarii să plătească mii de lei
Recalcularea pensiilor a intrat în vizorul Consiliului Concurenței. Pensionarii ar fi fost păcăliți de firmele de arhivare să plătească chiar şi câteva mii de lei pentru documentaţia necesară pentru a demonstra dacă au avut şi alte venituri, cum ar fi sporuri sau prime. Verificăm dacă firmele au discutat între ele şi dacă au făcut schimb de informaţii care ar trebui să fie confidenţiale, a transmis pentru Observator Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
"Am fost sesizaţi de Ministerul Muncii că cei care încearcă să-şi schimbe documentele pentru recalcularea pensiilor plătesc uneori tarife foarte mari la firmele de arhivare. Analizând situaţia, am constatat că, deşi legea spune că tarifele maximale trebuie să fie aprobate de stat, de Casa de Pensii, în fapt, aceste tarife maximale erau puse de asociaţia firmelor respective. Asta ne ridică două semne de întrebare. Dacă nu cumva, în cadrul discutiilor dintre aceste firme, a avut loc un schimb de informaţii care ar trebui să fie confidenţiale.
Este suspiciunea pe care o analizăm în momentul de faţă. Ştiu că tarifele pot să ajungă la mii de lei pentru obţinerea documentaţiei respective. Vă daţi seamna cât de mare poate fi creşterea de pensii pe care poţi să o obţii din recalculare, care să merite să dai mii de lei pe documentaţiile respective. Ne uităm cum au schimbat informaţiile aceste companii. Ar trebui să găsim o soluţie rapidă pentru a remedia problema. Investigaţia noastră e de durată, 1-2 ani. Vom încerca să găsim şi o soluţie pe termen scurt, ca oamenii să nu plătească tarife excesive" a declarat pentru Observator Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.
Consiliul Concurenţei, investigaţie pe piaţa serviciilor arhivistice pentru pensionari
Consiliul Concurenţei a declanşat marţi o investigaţie privind o posibilă înţelegere pentru fixarea preţurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetăţenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor. Autoritatea de concurenţă are indicii că mai multe companii şi-au coordonat comportamentul comercial prin acces la informaţii sensibile (tarife, cheltuieli indirecte şi marje de profit) cu implicarea Patronatului Întreprinderilor de Arhivare Fizică şi Electronică din România (PIAFER).
- PSD vrea impozit progresiv după alegeri. Cât ar plăti românii cu salarii de peste 10.000 de lei
- Ciolacu, despre mărirea plafonului de impozitare a pensiilor: Vreau să creez un mecanism la fel ca la salariul...
- Câţi bani au românii în Pilonul II de pensii. Suma e de 3 ori mai mare în cazul angajaţilor cu stagiu complet...
"Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind o posibilă înţelegere pentru fixarea preţurilor de către companiile care furnizează servicii arhivistice cetăţenilor care solicită eliberarea documentelor necesare recalculării pensiilor. Autoritatea de concurenţă are indicii că o serie de firme active pe această piaţă şi-au coordonat comportamentul comercial prin acces la informaţii sensibile (tarife, cheltuieli indirecte şi marje de profit) cu implicarea Patronatului Întreprinderilor de Arhivare Fizică şi Electronică din România (PIAFER)", a anunţat Consiliul Concurenţei.
Firmele verificate de Consiliul Concurenţei
O parte dintre indiciile care au stat la baza declanşării investigaţiei au fost transmise de către Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. În acest context, au fost efectuate inspectii inopinate la sediile PIAFER şi ale companiilor Arhivatorul CBMS SRL, Danielle Digital SRL, Viltehnica SRL, Stefadina Comserv SRL, Uberum SRL, SDA - Servicii De Depozitare Şi Arhivare SRL şi Global Archive Management SRL.
Inspecţiile inopinate sunt autorizate de Curtea de Apel Bucureşti şi sunt justificate de necesitatea obţinerii tuturor informaţiilor şi documentelor necesare clarificării posibilelor practici anticoncurenţiale analizate. Efectuarea acestora nu reprezintă o antepronunţare în ceea ce priveşte vinovăţia companiilor.
În situaţia în care Consiliul Concurenţei va constata încălcarea regulilor de concurenţă, companiile implicate riscă amenzi de până la 10% din cifra de afaceri. Cu toate acestea, companiile care cooperează cu autoritatea de concurenţă, în cadrul programului de clemenţă, pot obţine imunitate la amendă sau reduceri substanţiale ale amenzilor. Legea concurenţei interzice orice înţelegeri între companii şi practici concertate care împiedică, restrâng sau denaturează concurenţa pe piaţa românească.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰