Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România, creștere economică remarcabilă!

România ocupă locul 53 în topul celor mai competitive 140 de state din lume, în urcare cu șase poziții față de anul trecut

de Redactia Observator

la 30.09.2015 , 09:31

România ocupă locul 53 în topul celor mai competitive 140 de state din lume, în urcare cu șase poziții față de anul trecut.

Scorul general obținut de România este de 4,32 puncte (în creștere față de 4,30 puncte anul trecut) pe o scară de la unu la șapte. Înaintea României se află state precum Cehia (31), Polonia (locul 41), Rusia (45) și Turcia (51). România devansează însă țări precum Bulgaria (54), Slovenia (59), Ungaria (63) și Slovacia (67). 

Potrivit autorilor raportului, România are scoruri mici la indicatorii privind sofisticarea afacerilor (unde se clasează pe locul 88 în lume) dar și la instituții și infrastructură (ambele locul 86 în lume). În schimb, România se clasează cel mai bine la capitolul mediu macroeconomic, unde ocupă locul 34 în lume, și mărimea pieței, locul 43.

Articolul continuă după reclamă

În topul celor mai competitive state din lume, Elveția și-a păstrat poziția de lider mondial pentru al șaselea an consecutiv (cu un scor de 5,8 puncte), urmată de Singapore, SUA, Germania, Olanda, Japonia, Hong Kong, Finlanda, Suedia și Marea Britanie. La coada clasamentului se regăsesc Mauritania (locul 138 cu 3 puncte), Ciad (locul 139) și Guineea (locul 140 cu 2,8 puncte).

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri economice » România, creștere economică remarcabilă!