România rămâne printre statele europene cu cele mai ieftine locuințe - studiu
România rămâne printre statele europene cu cele mai ieftine locuințe și printre puținele țări în care cel mai scump oraș nu este capitala, însă cu toate acestea un român are nevoie de 6,3 salarii medii brute anuale pentru a-şi cumpăra un apartament standard, de 70 metri pătraţi.
România se află pe locul al doilea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Bosnia și Herțegovina, conform studiului Deloitte Property Index 2022, realizat în 23 de țări și 68 de orașe, cu un preț mediu de 1.266 de euro/mp, calculat pe baza datelor din principalele orașe din România. Comparativ cu anul anterior, prețul mediu este mai mare cu 7,3%.
Conform Deloitte Property Index 2022, printre statele de pe continent cu cele mai mici preţuri medii se mai află Serbia (1.520 euro/mp) şi Portugalia (1.537 euro/mp).
La nivelul României, în clasamentul pe oraşe, cel mai scump este Cluj-Napoca, cu o medie de 1.940 de euro/mp, urmat de Bucureşti (1.573 de euro/mp) şi Braşov (1.348 de euro/mp).
„România se află printre țările analizate în care prețurile la apartamentele din marile orașe depășesc media națională, iar Cluj-Napoca se remarcă cu o diferență de peste 50%, în timp ce în București acestea sunt cu doar 25% mai mari. Așadar, discrepanțele de dezvoltare de la o regiune la alta se manifestă și pe piața imobiliară, atât la nivel de preț de tranzacționare, cât și în privința apetitului investitorilor pentru dezvoltarea unor proiecte rezidențiale. Zona de vest are un avantaj cert din acest punct de vedere și este de așteptat ca și în celelalte regiuni să apară concentrări urbane odată cu modernizarea infrastructurii care să favorizeze dezvoltarea economică”, a declarat Marius Vasilescu, Director Consultanță Financiară, Deloitte România.
- Braşov, oraşul preferat al celor care vor o locuinţă de vacanţă. Cât costă apartamentul cu două etaje şi...
- Drama unor oameni care aşteaptă de 17 ani să se mute în casă nouă: dezvoltatorul s-a făcut nevăzut cu peste...
- Românii nu se tem de criză şi investesc în imobiliare: doar luna trecută au fost cumpărate peste 57.000 de...
De câte salarii are nevoie un român ca să îşi cumpere o locuinţă
În privinţa gradului de accesibilitate a locuinţelor pentru cetăţenii fiecărei ţări, calculat în funcţie de numărul de salarii medii brute anuale necesare pentru cumpărarea unui apartament standard (70 mp), România se află pe locul şapte din cele 19 ţări pentru care a fost calculat acest indicator.
În acest sens, un român are nevoie de 6,3 salarii anuale pentru o astfel de achiziţie, în timp ce locuinţele cel mai greu accesibile sunt în Cehia, unde este nevoie de 13,3 salarii medii brute anuale pentru o locuinţă proprie, iar cele mai accesibile sunt în Irlanda (3,1 salarii medii anuale), Norvegia (4,4) şi Belgia (4,5).
„Piața imobiliară este considerată un barometru al economiei, fiind influențată de mai mulți factori, cum ar fi disponibilitatea terenurilor pentru dezvoltări imobiliare, aprovizionarea cu materii prime și materiale, costul construcțiilor, piața energiei etc., dar și de puterea de cumpărare a populației și de condițiile de finanțare. Anul acesta, un factor important va fi reprezentat de accesibilitatea și costul creditului, influențate puternic de inflație. În 2021, dobânda medie pentru creditele ipotecare în lei a scăzut sub 4% pe an, potrivit datelor BNR, dar de anul acesta este de așteptat să crească, pe fondul inflației generalizate. Pe de altă parte, investițiile imobiliare sunt considerate o clasă de active care protejează valoarea banilor în timp”, a declarat Alexandra Smedoiu, Partener, Deloitte România, Lider al Serviciilor de Consultanță Fiscala pentru sectorul Imobiliar.
Cele mai scumpe locuinţe sunt în Marea Britanie
Pe de altă parte, Marea Britanie se află pe primul loc în ierarhia statelor cu cele mai scumpe locuinţe, după o creştere anuală de aproape 21%, până la o medie de 4.905 euro/mp.
Clasamentul este continuat de Austria, cu un avans de 7,3% (medie de 4.782 euro/mp), Franţa (4.639 euro/mp) şi Germania (4.600 euro/mp). În schimb, ţările cu cele mai ieftine locuinţe pentru care există date disponibile la nivel naţional se află Bosnia şi Herţegovina (974 euro/mp) şi România (1.266 euro/mp).
Potrivit sursei citate, Ungaria conduce la categoria creşteri de preţuri, cu un avans anual de 21,5%, în 2021 faţă de 2020, urmată la mică distanţă de Marea Britanie (21%), Slovacia (19,5%) şi Cehia (18,4%).
La nivelul anului 2021, preţurile locuinţelor au crescut în 18 dintre cele 21 de ţări pentru care s-a calculat acest indicator, iar scăderi s-au înregistrat în Spania (-cu 8,5%), Slovenia (-3,8%) şi Letonia (-1,3%).
Raportul Deloitte arată că în topul oraşelor europene cu cele mai scumpe locuinţe conduce Paris, cu un preţ mediu de 13.462 euro/mp pentru un apartament, urmat de Munchen (10.500 euro/mp) şi Londra (8.426 euro/mp). De asemenea, printre oraşele în care locuinţele sunt mai scumpe decât cele din capitala ţării se află Barcelona (6.251 euro/mp), Anvers (4.050 euro/mp), Milano (3.844 euro/mp), dar şi Cluj-Napoca (1.940 euro/mp).
Studiul Deloitte Property Index 2022, aflat la a 11-a ediţie, a analizat evoluţia pieţei imobiliare rezidenţiale din 23 de ţări şi 68 de oraşe europene pe parcursul anului 2021. Raportul nu include indicatorul preţ mediu pe metru pătrat la nivel naţional pentru Bulgaria şi Norvegia.
Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanţă, servicii juridice, consultanţă financiară şi managementul riscului, servicii de consultanţă fiscală şi alte servicii adiacente către clienţi din sectorul public şi privat provenind din industrii variate.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰