Antena Meniu Search
x

Curs valutar

România se poate lăuda cu o peşteră ULTRAMODERNĂ!

Grota cu pricina se află în judeţul Braşov, a fost complet modernizată şi găzduieşte, săptămânal, concerte de muzică jazz

de Redactia Observator

la 16.07.2014 , 16:10

Grota cu pricina se află în judeţul Braşov, a fost complet modernizată şi găzduieşte, săptămânal, concerte de muzică jazz

La doar trei kilometri de oraşul Râşnov, Peştera Valea Cetăţii se află la o altitudine de 790 de metri şi este deschisă turiştilor între orele 10.00 şi 20.00.

Amenajarea modernă a acesteia, realizată după 2010, a vizat construcţia infrastructurii turistice pentru vizitarea în siguranţă a unei porţiuni de 330 de metri din peşteră. A fost introdus iluminatul cu leduri pentru a nu deranja liliecii, au fost construite poduri din fibră de sticlă, trotuare, balustrade, pasarele, bare de protecţie, scări şi un pasaj subteran.

Articolul continuă după reclamă

Deschisă publicului larg în 2011, peştera poate fi vizitată pornind de la intrarea din Poieniţa Dracului. O galerie lungă de 16 metri duce vizitatorul într-o mică sală, în care apare cursul de apă. Apoi, se poate porni pe două galerii, care se întâlnesc după 45 de metri. Se continuă prin galerie încă 170 de metri şi se ajunge în Sala Mare a peşterii (înaltă de până la 20 de metri şi cu o suprafaţă de 2.500 de metri pătraţi).

Acustica fantastică a acestui spaţiu a încurajat un cvintet format din instrumentişti ai Filarmonicii din Braşov să vină aici în fiecare sâmbătă, pentru a susţine un concert de jazz, conform YahooNews.ro.

Accesul la peşteră se poate face cu maşina, dinspre şoseaua DN1E Braşov-Poiana Braşov-Râşnov, urmând Valea Cetăţii, până la confluenţa ei cu Valea Fundată, unde, la kilometrul 19,4, există o parcare modernă special amenajată pentru deservirea ariei naturale protejate. Din parcare, se poate ajunge cu bicicleta sau pe jos.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » România se poate lăuda cu o peşteră ULTRAMODERNĂ!