Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Românii care ar putea fi deconectaţi temporar de la energia electrică, în cazul în care consumă prea mult curent. Ce aparate nu trebuie ţinute simultan în priză

Cei care consuma prea multa energie electrică ar putea fi deconectaţi temporar. Vizaţi sunt însă doar cei care au contoare inteligente şi care, fie reduc consumul, fie cer spor de putere. Pentru asta trebuie să plătească în plus.

de Redactia Observator

la 06.01.2022 , 18:06

În contract, fiecare consumator casnic are trecută o putere maximă aprobată. De regulă, este cuprinsă între 3,5 și 6 kilowaţi. O dată cu telemunca, în multe locuinţe consumul de energie a crescut. Din acest motiv, mulţi consumatori din Giurgiu şi Ilfov au primit notificare că ar putea fi deconectaţi temporar.

"În ultima perioadă, au fost ocazii în care consumul dumneavoastră instantaneu a depășit puterea aprobată prin certificatul de racordare."

Ar fi o măsură de precauţie, spun furnizorii. Sunt evitate astfel suprasolicitările din reţea şi chiar incendiile. Pentru a nu fi puşi în situaţii neplăcute este important să nu avem în priză, în acelaşi timp, mari consumatori de energie.

Vezi și

Ion Lungu, director executob AFEER: Mă refer la elecrocasnice: adică boilere pentru încălzirea apei, radiatoare pentru încălzirea locuinţei, fier de călcat, care are o putere de un kilowat, cuptorul electric, să nu le folosim simultan pe toate.

Pe acelaşi subiect

Cristina Păun, consultant în domeniul energetic: Dacă ne aflăm într-o situaţie în care nu putem reduce consumul, şi acestea sunt situaţii excepţionale, se merge pe opţiunea de a solicita un spor de putere.

Doar că asta înseamnă bani în plus. Primul pas, este depunerea unui dosar pentru spor de putere şi plata către furnizori a sumei de aproximativ 65 de lei. Acest tarif se poate achita fie prin bancă, fie la tonomatele din centrele comerciale. După primirea avizului de racordare, este emisă factura pentru verificarea dosarului şi punere sub tensiune: alţi 100 de lei plătiţi la furnizor. Pentru a primi sporul de putere este nevoie şi de prezenţa unui electrician autorizat, care costă chiar şi 1.000 de lei.

2022 vine şi cu modificări de legislaţie

Mai exact, furnizorul poate cere comisioane în caz de reziliere a contractului înainte de termen. Este însă vorba despre contractele cu preţ fix, iar acest lucru trebuie să fie stipulat în documente: 

"În ultima perioadă, au fost ocazii în care consumul dvs. instantaneu a depășit puterea aprobată prin certificatul de racordare / avizul tehnic de racordare, generând astfel o supraîncărcare a rețelei de distribuție energie electrică. În aceste situații, operatorul de distribuție poate limita puterea absorbită la un loc de consum."

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Exclusiv Observator » Românii care ar putea fi deconectaţi temporar de la energia electrică, în cazul în care consumă prea mult curent. Ce aparate nu trebuie ţinute simultan în priză