Antena Meniu Search
x

Video Românii care vor avea salariul majorat garantat în cel mult 24 de luni de la angajare, după 1 ianuarie 2024

Majorarea salariului minim aduce deja şi primele probleme. Se ştie deja, niciun angajat care are o vechime mai mare de doi ani nu mai poate fi plătit cu minimul pe economie. Măsura, adoptată în 2021, îşi va produce însă primele efecte de la 1 ianuarie. Contextul economic nu este deloc unul favorabil, spun angajatorii, care cred că aceste majorări şi noile măsuri fiscale vor pune o presiune şi mai mare pe bugetele lor. Costurile le-am putea suporta însă cu toţii - în preţurile produselor şi serviciilor.

Florentina Lazăr
de Florentina Lazăr

la 30.11.2023, 16:57

Vezi și

"Salariul minim pe economie va putea fi acordat pentru o perioadă de cel mult 24 de luni. Analiştii economici atrag însă atenţia că patronii ar putea majora salariile angajaţilor cu sume mici doar pentru a respecta legislaţia în vigoare. Şi asta pentru că odată cu intrarea în vigoare a măsurilor fiscale, dar şi cu majorarea salariului minim pe economie de la 3.000 la 3.300 de lei brut, patronii nu ar avea bani pentru noi majorări", transmite Florentina Lazăr, reporter Observator.

Majorarea salariului minim, primele efecte

"Dacă le vor face, costurile se vor reflecta în preţurile serviciilor şi produselor, spun analiştii economici. Acum, salariul minim pe economie este 3.300 de lei brut, din care 200 de lei sunt scutiţi de taxe. Asta înseamnă că angajaţii primesc în mână 2.079 de lei", adaugă Florentina Lazăr, reporter Observator.

"Dacă angajatorii ar majora lefurile cu 10 lei, spre exemplu, veniturile nete vor scădea la 2.000 de lei. Şi asta pentru că măsura prin care 200 de lei sunt scutiţi de taxe se aplică doar pentru salariul minim pe economie", mai spune Florentina Lazăr, reporter Observator.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Stiri economice » Românii care vor avea salariul majorat garantat în cel mult 24 de luni de la angajare, după 1 ianuarie 2024