Video Săptămâna viitoare se dă startul creditelor Family Start. Câţi bani pot primi tinerii care vor să-şi întemeieze o familie
Românii cu vârste între 18 şi 45 de ani vor putea accesa, de săptămâna viitoare, creditele Family Start, conform unui proiect aprobat în luna iunie. Creditele garantate de stat nu pot depăşi suma de 75 de mii de lei.
Creditele vor putea fi obţinute de persoanele care vor să-şi întemeieze o familie sau deja o au şi - împreună cu partenerii - au salarii nete lunare de maximum 7500 de lei. Pentru obţinerea unui împrumut Family Start sunt necesare actele care demonstrează vârsta solicitantului şi veniturile obţinute de familia sa.
Unele bănci ar putea cere, ulterior, facturile prin care să dovedească plăţile făcute din banii obţinuţi în cadrul programului. Suma respectivă poate fi folosită pentru acoperirea cheltuielilor cu nunta, cu spitalizarea, în cazul soţiilor care nasc, ori pentru plata învăţământului preşcolar sau a cursurilor extraşcolare a celor mici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰