Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27%

Ne-a mai scăzut entuziasmul să fim proprietari cu orice preț. Vânzările de locuințe au scăzut puternic în ianuarie, cu 25% față de aceeași perioadă a anului trecut. Incertitudinea economică și creșterea TVA i-au făcut pe mulți români să amâne, cel puțin pentru moment, investițiile într-o casă. Specialiștii avertizează că prețurile sunt supraevaluate cu cel puțin 30 de procente și că, în mod normal, ar trebui să urmeze o corecție.

de Lucia Cujbă

la 05.02.2026 , 19:33

Puțin peste 6.000 de case și apartamente au fost cumpărate, la nivel național, în luna ianuarie, cu un sfert mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. În București, scăderea e similară. Reducerea vine după o perioadă în care prețurile au crescut cu 15%, potrivit datelor din piață.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Începând cu august anul trecut, creșterea TVA la imobiliare de la 9 la 21% a făcut mai puțin accesibilă achiziția de locuințe, cuplată cu creșterea salariului numai 4% față de inflație, deci scăderea puterii de cumpărare", a explicat specialistul economic Observator Iancu Guda.

Articolul continuă după reclamă

"Cumpărătorii sunt mai precauți, cererea este mai scăzută, în același timp, în piață, vedem o altă provocare, respectiv stocurile reduse de proprietăți", a relatat agentul imobiliar David Grigorescu.

De ce specialiştii se aşteaptă la o corecţie pe piaţa imobiliarelor

Chiar dacă oferta de locuințe a fost anul trecut cu 6% mai mică, cererea a scăzut de două ori mai mult, cu 12%.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Eu mă aștept ca piața imobiliară, în condițiile în care oferta crește, cererea scade și prețurile sunt deja supraevaluate cu cel puțin 30%, să urmeze această corecție în 2–3 ani. În condițiile unei piețe transparente și eficiente, da, așa ar trebui să se întâmple, să vedem o tendință de scădere a prețurilor la imobiliare", a mai spus Iancu Guda.

2025, cel mai slab an pentru vânzările de locuinţe din ultimii nouă

"Nu cred că piața se va prăbuși, suntem într-o perioadă de constanță, e o perioadă în care se tatonează piața, de la mijlocul anului se va reveni", a punctat specialistul în imobiliare Laurențiu Munteanu.

"Tranzacțiile vor fi facilitate de condiții bancare mai bune. [...] Un procent foarte mare, îndrăznesc să spun că mai mult de 50% din tranzacții sunt făcute cu împrumut bancar. Dacă sunt dobânzile mai accesibile, vor ajuta și la nivelul creșterii de vânzări", a relatat agentul imobiliar Sorin Sucală.

2025 a fost cel mai slab an din ultimii nouă pentru vânzările de locuințe, conform unei analize făcute de o companie de consultanță.

Lucia Cujbă Like

În spatele cifrelor reci, suntem noi și banii noștri. Ele dau nuanță și rigoare, perspective și context. Cum muncim, cum cheltuim, cum trăim? Care e valoarea banilor și cât ne costă să fim români?

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi planificat deja concediul de vară?
Observator » Ştiri economice » Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27%