Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cozile umilinței la Timișoara, unde peste o mie de bolnavi au așteptat ore în șir în frig pentru pachetele sociale de la UE

Coadă de câteva ore în Timişoara, la ridicarea ajutoarelor de la Uniunea Europeană. Aproximativ o mie de oameni au aşteptat pentru a primi pachetele care cântaresc 25 de kilograme şi conţin făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve, compot şi gem. Valoarea unui pachet este de 250 de lei. 

de Iulia Pop

la 30.01.2023 , 20:02

Acestea au peste 25 de kilograme şi conţin făină, mălai, paste făinoase, ulei, zahăr, conserve, compot şi gem. Pachetele sunt destinate persoanelor cu handicap grav şi accentuat, iar distribuirea lor se face în limita stocului disponibil. Pentru că în Timişoara cererea este mai mare, autorităţile au mai adus pachete cu alimente şi din alte judeţe. Astăzi, în prima zi de distribuire, s-a dat jumătate din stocul de produse. 

Mulţi sunt cei care s-au temut să nu păţească la fel ca-n anii trecuţi, aşa că au venit încă de la primele ore ale dimineții să stea la rând, să ia un pachet cu alimente. În ciuda frigului, aceștia au așteptat să li se distribuie pachetele. S-au așezat la coadă de la șase dimineața, deși distribuirea alimentelor începea de la ora opt. 

Vezi și
Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri sociale » Cozile umilinței la Timișoara, unde peste o mie de bolnavi au așteptat ore în șir în frig pentru pachetele sociale de la UE