Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Se conturează şoseaua care va lega Autostrada Transilvania de DN1 din Cluj. Drumul expres de 5 kilometri ar trebui să fie gata într-un an şi jumătate

Au început în forţă lucrările la un nou drum expres în România. O şosea care va lega Autostrada Transilvania de Drumul Naţional 1 din Cluj. Sună chiar promiţător, însă nu vă bucuraţi prea tare. Drumul va avea cu totul doar 5 kilometri. Mai lungi vor fi bretelele care îl vor conecta de cele două şosele pe care le leagă. Dar proiectul e esenţial pentru şoferii care vor să ajungă în nordul ţării, în special pentru transportatori. 

de Alex Prunean

la 11.09.2023 , 19:15

Se lucrează de zor în apropierea autostrazii Transilvania, în zona kilometrului 22. Muncitorii au la dispozitie un an si jumătate să termine noul drum care să scoată traficul greu de pe autostradă şi să-l trimită spre nordul ţării. 

Drumul expres de 5 kilometri ar trebui să fie gata într-un an şi jumătate

Alex Prunean, reporter Observator: Drumul va avea o lungime de doar cinci kilometri, dar traseul este destul de complex. Vor fi construite 7 poduri si viaducte, unul lung de aproape 300 de metri peste valea Racilor, si cate doua benzi de circulatie pe sens. In plus, bretelele de legatura cu cele 2 sosele vor avea in total 10 kilometri, dublu faţă de drumul propriu zis. 

Vezi și

Emil Șestac - inginer: O să avem săpături în medie de 30 peste un milion jumate de metri cubi de pamant pe care tre sa il excavam si sa il ducem in nsite depozite permananete de metri adâncime 

Pe acelaşi subiect

Peste 100 de milioane de euro va costa proiectul. Cei mai câştigaţi vor fi şoferii de marfă care nu vor mai fi nevoiţi să ia în piept aglomeraţia din Turda şi Cluj-Napoca. 

Şoferi-reporter: E varza totală, centru, stai câte o oră, o oră jumătate, doua ore. La ce trafic e, ar trebui mai multe de genul facute.

- În momentul de fata cum faceti sa ajungeti spre nord catre Dej cand veniti de pe autostrada? 

- Destul de rau, destul de rau, pentru ca trebuie sa urci pe autostrada, sa urci catre Zalău si dupa sa vii pe Bulevardul Muncii, daca vii de la Oradea. 

Mai bine ar putea fi la sfârşitul anului viitor, atunci când constructorul speră să dea în folosinţă bucata de drum expres. Asta dacă nu apar evenimente neprevăzute. În zona au fost deja găsite două situri arheologice, dar daca specialiştii constată ca nu e ceva de însemnătate, vor fi conservate până să ajungă muncitorii la ele. Constructorii şi-au luat deja o marjă de eroare - termenul final fiind martie 2025. De departe mult mai optimist decât alte proiecte similare. 

Alex Prunean, reporter Observator: 20 de ani a durat ca primul drum expres din Ardeal sa treaca de la idee la prima lopata, desi initial trebuia sa ajunga pana la Dej. Continuarea cu inca 60 de km a fost blocata anul trecut, inaintea studiului de fezabilitate, deci catre nord soferii vor merge tot pe acelasi drum ingust si supraaglomerat. 

Ministrul Transporturilor spune că până la sfârşitul anului viitor am putea avea alţi 250 de kilometri de autostradă şi drum expres. Pe de altă parte, România încă se chinuie să atingă borna de 1.000 de kilometri de drum de mare viteză. Doar de 5 kilometri ar mai fi nevoie, însă proiectele continuă să se poticnească. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » Se conturează şoseaua care va lega Autostrada Transilvania de DN1 din Cluj. Drumul expres de 5 kilometri ar trebui să fie gata într-un an şi jumătate