Antena Meniu Search
x

Șomajul în rândul tinerilor a ajuns la 21,7%, iar incidența la nivelul populației active a trecut de 5,6% - INS

Rata şomajului BIM în luna aprilie 2023 a fost de 5,6%, în creştere cu 0,1 puncte procentuale faţă de cea înregistrată în luna martie 2023, rata şomajului în rândul tinerilor aflându-se în continuare la un nivel ridicat, 21,7%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, publicate miercuri. Rata şomajului la bărbaţi a depăşit-o cu 1,1 puncte procentuale pe cea a femeilor (valorile respective fiind 6,1% în cazul persoanelor de sex masculin şi 5% în cazul celor de sex feminin), conform Agerpres.

de Redactia Observator

la 31.05.2023, 10:28

Șomajul în rândul tinerilor a ajuns la 21,7%, iar incidența șomajului a trecut de 5,6% - INS - Shutterstock

Numărul şomerilor (în vârstă de 15-74 ani) estimat pentru luna aprilie a anului 2023 a fost de 461.100 persoane, în creştere faţă de luna precedentă (454.100 persoane) şi faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent (454.000 persoane).

Pentru persoanele adulte (25-74 ani), rata şomajului a fost estimată la 4,6% pentru luna aprilie 2023 (4,1% în cazul femeilor şi 5% al bărbaţilor).Numărul şomerilor în vârstă de 25-74 ani reprezenta 76,9% din numărul total al şomerilor estimat pentru luna aprilie 2023.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Credeţi că se vor înmulţi atacurile urşilor în România?

Observator » Stiri economice » Șomajul în rândul tinerilor a ajuns la 21,7%, iar incidența la nivelul populației active a trecut de 5,6% - INS