Video Ultimele imagini postate de fotbalistul Mario Cofaru, călcat de tren. Avea gluga pe cap şi căştile în urechi
Sfârşit dramatic pentru un fotbalist de la Petrolul Ploieşti! A murit spulberat de tren când traversa calea ferată! Băiatul de 16 ani, considerat un talent în devenire, a făcut o eroare inexplicabilă. Mergea cu căştile pe urechi şi muzica dată tare, de aceea nu a auzit nici trenul, nici goarna locomotivei care îl atenţiona!
Mario Cofaru trăia visul vieţii lui - de câteva luni se transferase la Petrolul Ploieşti şi postase mândru momentul pe toate reţelele sociale. Serios la şcoală şi muncitor la antrenamente, adolescentul era pe un drum bun, spun antrenorii şi profesorii care l-au pierdut într-o secundă. "O veste cutremurătoare pentru familia Petrolul Ploiești!", a anunţat clubul la care juca în Liga Elitelor.
"O viaţă şi o carieră atât de promiţătoare au fost curmate în acest mod, viaţa e nedreaptă. Era un tânăr foarte talentat, focusat pe fotbal şi pe şcoală în acelaşi timp", a transmis Ionuţ Pană, purtător de cuvânt Petrolul Ploieşti.
Colegii şi profesorii nu înţeleg cum a făcut Mario greşeala fatală în timp ce mergea acasă la Comarnic.
Filmul tragediei
Băiatul mergea printre liniile de cale ferată, terminase antrenamentul şi urma să ajungă acasă. Surse din anchetă spun că avea gluga pe cap şi căştile în urechi, motiv pentru care nu a auzit că trenul se apropia.
"Un tren care circula pe relația Galați - Brașov, în zona stației Comarnic, a acroșat un tânăr în vârstă de 16 ani. Cadrele medicale sosite la faţa locului au efectuat manevre de resuscitare victimei, însă a fost constatat decesul acesteia", a declarat Alexandru Niţă, IPJ Prahova.
România este una dintre ţările europene unde au loc cele mai multe accidente feroviare mortale. Peste 100 de cazuri au fost doar anul trecut. Căile ferate au început o campanie de conştientizare a riscurilor. Avertizează că trenurile moderne circulă rapid şi silenţios, iar la 100 de kilometri pe oră au nevoie de un kilometru pentru a opri.
Meciul de sâmbătă CFR Cluj - Petrolul Ploieşti va începe cu un moment de reculegere în memoria lui Mario, iar jucătorii oaspeţi vor purta banderole negre.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰