Video Când vine următorul val de ninsori. Strat de zăpadă între 5 şi 15 cm şi minime de -7 grade
Şi iarna îşi ia zborul la fel de greu pentru că meteorologii anunţă încă un val de ninsori şi un nou strat de zăpadă începând de mâine noapte. Asta peste cel deja existent care continuă să ne complice dimineţile. Deşi s-a mai topit din zăpadă, bucureştenii au făcut slalom astăzi printre bălţi, gheaţă şi nămeţi.
Sunt 3 grade în Capitală, se circulă mult mai bine față de ieri, însă acest lucru nu ar trebui să ne bucure prea mult. Meteorologii anunță ploi, lapoviță și ninsoare în zilele următoare în București, iar temperaturile vor scădea până la -7 grade Celsius.
De altfel, o informare de vreme severă vizează întreaga țară, iar valorile termice vor fi deosebit de scăzute. În anumite zone există risc de lapoviță, iar stratul de zăpadă nou depus va ajunge, în medie, la 5–15 centimetri.
Problemele nu au fost doar de natură meteorologică. În județele Prahova, Dâmbovița și Vrancea, precum și în anumite zone din București, au fost înregistrate întreruperi ale alimentării cu energie electrică. Aproximativ 30.000 de locuințe din 82 de localități au fost afectate de vremea rea. Autoritățile intervin pentru remedierea situației, însă din cauza condițiilor meteo nefavorabile intervențiile sunt îngreunate.
Recomandarea specialiștilor rămâne aceea de a conduce prudent și de a evita deplasările care nu sunt absolut necesare. De asemenea, este indicat să ne informăm din surse oficiale, în special în ceea ce privește evoluția vremii.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰