Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cod galben de ninsori şi viscol, cu strat de zăpadă de 20 cm, inclusiv în Capitală. Când intră în vigoare

După episodul de vreme severă de la începutul săptămânii, ANM a emis un nou cod galben de ninsori abundente, viscol şi polei în mare parte din ţară, valabil de vineri până duminică dimineaţă.

de Redactia Observator

la 20.02.2026 , 10:35

Cod galben de ninsori şi viscol, cu strat de zapadă de 20 cm până duminică. Capitala, vizată de o nouă alertă Imagine ilustrativă - Shutterstock

Meteorologii au emis un nou Cod galben de ninsori, viscol şi polei cu strat de zapadă de 15 - 20 cm pentru sudul Moldovei, Muntenia, Dobrogea, sud-estul Olteniei și Carpații de Curbură. 

Vântul va sufla cu putere, atingând la rafală viteze de 50...60 km/h, iar local chiar și 65...70 km/h. Vor fi precipitații însemnate cantitativ, la început mixte, ceea ce va duce la formarea de polei și ghețuș, apoi va ninge abundent, cu excepția litoralului, unde va ploua.

În aceste regiuni va fi viscol, vizibilitatea va scădea sub 100 de metri, iar stratul de zăpadă nou depus va fi în general de 15...20 cm.

Articolul continuă după reclamă

Cum va fi vremea în Capitală

În Capitală sunt anunţate ploi, lapoviță cu transformare în ninsoare, risc de polei, viscol cu rafale de 55 – 65 km/h, strat nou de peste 10 – 15 cm, răcire 

Vineri, cerul se va înnora treptat și din a doua parte a zilei va ploua. În cursul nopții vor fi precipitații, moderate cantitativ, la început mixte care vor favoriza formarea poleiului sau a ghețușului, apoi va ninge. Se va depune strat nou de zăpadă neuniform cu grosimi în medie de 6...8 cm.

Vântul va sufla slab și moderat, dar după orele prânzului va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar noaptea va fi viscol și vizibilitate scăzută sub 100 m. Temperatura maximă va fi de 2...3 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -3 grade.

Sâmbătă, vremea va deveni deosebit de rece. Cerul va fi noros și va ninge, însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă, neuniform, cu grosimi de în medie de 10...15 cm. Vântul va avea intensificări în prima parte a intervalului (viteze de 40...45 km/h), viscolind ninsoarea.  Temperatura maximă va fi de -3...-2 grade, iar cea minimă de -4...-3 grade.

În intervalul 20 februarie, ora 10 - 22 februarie, ora 10, pentru municipiul București va fi în vigoare o informare meteorologică ce vizează vremea deosebit de rece, precipitații însemnate cantitativ, ninsori, viscol și strat de zăpadă.

Când scăpăm de frig

Săptămâna viitoare începe cu temperaturi în creștere în toată țara. Vremea va deveni mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă, mai ales în vest și sud-vest.

Precipitațiile vor fi deficitare în sud, local excedentare în nord, iar în rest apropiate de normal. În zonele joase vor predomina ploile, în timp ce la munte va fi lapoviță și ninsoare, în special la peste 1.800 m altitudine.

Cu ușoare variații termice de la o zi la alta, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3 și 16 grade. Tendința de încălzire se va menține și în următoarele săptămâni.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Vorbiţi cu părinţii şi bunicii despre diferenţele dintre generaţii?
Observator » Vremea » Cod galben de ninsori şi viscol, cu strat de zăpadă de 20 cm, inclusiv în Capitală. Când intră în vigoare