Antena Meniu Search
x

Curs valutar

SUA a cumpărat 210.000 tone de grâu din Europa. de ce preferă americanii importurile în locul producției autohtone

Mai mulţi cumpărători din SUA au achiziţionat recent aproximativ 210.000 de tone de grâu din Uniunea Europeană, grâu care potrivit traderilor ar urma să provină din Polonia şi Germania, transmite Reuters. Traderii susţin că achiziţiile ar urma să implice un număr total de cinci livrări din Polonia şi două din Germania, fiecare dintre ele pentru o cantitate de aproximativ 30.000 de tone de grâu. Livrările se vor derula în principal între lunile mai şi august, conform Agerpres.

de Redactia Observator

la 23.05.2023 , 15:38

Recoltarea grâului SUA a cumpărat 210.000 tone de grâu din Europa. de ce preferă americanii importurile în locul producției autohtone - Shutterstock

"În condiţiile în care preţurile pentru grâul european sunt la cel mai redus nivel din ultimele 22 de luni, calculele comerciale lucrează în prezent în favoarea grâului din UE pe piaţa din SUA", a spus un trader.

Există în continuare interes pentru achiziţionarea de grâu din UE, susţin traderii care adaugă că există cumpărători americani interesaţi de livrări de aproximativ 30.000 de tone de grâu în lunile iunie şi alte 30.000 de tone în luna august. În ultimele luni, SUA au ajuns în situaţia rară în care sunt nevoite să importe grâu din Europa, după ce seceta a afectat culturile agricole, împingând în sus preţurile pe piaţa locală. Cel puţin două nave încărcate cu grâu din Polonia au ajuns în Florida în acest an şi multe alte livrări sunt aşteptate în lunile următoare.

Seceta, lovește industria grâului din SUA

Articolul continuă după reclamă

Aceste rare importuri de grâu sunt o lovitură pentru SUA, care în ultimele decenii şi-a pierdut importanţa pe piaţa mondială a grâului în defavoarea Rusiei, care acum este cel mai mare exportator mondial. Seceta de anul trecut a afectat livrările de cereale pe râul Mississippi, astfel că a devenit mai scump să transporţi cereale pe calea ferată.

Vremea nefavorabilă înseamnă şi că un număr record de fermieri americani ar putea să renunţe să mai cultive grâu, ceea ce ar face importurile mai profitabile.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri economice » SUA a cumpărat 210.000 tone de grâu din Europa. de ce preferă americanii importurile în locul producției autohtone