Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Subvenţiile la căldură, pe cale de dispariţie pentru majoritatea consumatorilor. Facturile, deja mari, s-ar putea tripla

Subvenţiile la căldură ar putea dispărea în curând. Ne-o cer chiar şi autorităţile europene care vor ca, în viitorul apropiat, aceste ajutoare să fie date doar celor care într-adevăr au nevoie de ele şi nu tuturor, aşa cum e în prezent. Asta înseamnă că facturile, deja mari, se vor tripla. Cel puţin. Doar consumatorii consideraţi vulnerabili ar putea primi o formă de subvenţie.

de Mădălina Chiţac

la 08.10.2021 , 19:51

De la o lună la alta, oamenii se trezesc cu facturi tot mai mari la gaze naturale. "Acum mi-a venit 600 de lei, 700, pentru două persoane", spune un român, iar un altul se plânge: "Groaznic. Mai ales pentru cei cu venituri foarte mici e groaznic"

Subvenţiile la energie termică ar putea să dispară

"Iarna aceasta va fi una dintre cele mai dificile ierni pe care le vom traversa din punctul de vedere al preţurilor", crede Silvia Vlasceanu, specialist în energie. Iar dacă acum e rău, s-ar putea să devină dramatic în viitorul apropiat. Subvenţiile la energie termică ar putea să dispară. "E o discuţie, până la urmă, cât de mult îşi poate permite România sau autorităţile locale, cât de mult îşi vor mai putea permite să acorde această subvenţie. E o întrebare", mai spune Silvia Vlasceanu.

Vezi și

Autorităţile au discuţii cu Comisia Europeană, iar unul dintre scenariile luate în calcul este eliminarea subvenţiilor şi acordarea lor doar celor vulnerabili. "Subvenţiile pe care le dau primăriile pentru gigacalorii vor fi dirijate spre consumatorii vulnerabili", explică Bogdan Chiriţoiu, de la Consiliul Concurenţei. De altfel, avem o lege în acest sens încă din 2016, numai că "legea a fost amânată, prorogată, până în aprilie 2022. Nu mi se pare normal ca din banii bucureştenilor să subvenţionăm pe cei cu venituri ridicate, instituţiile publice", susţine Cristian Buşoi, membru Parlament European.

Pe acelaşi subiect

În Bucureşti, peste 1,2 milioane de oameni primesc subvenţii la energie termică

În Capitală, există peste jumătate de milion de apartamente racordate la sistemul de termoficare. Asta înseamnă că mai bine de 1,2 milioane de oameni primesc subvenţii la energie termică, indiferent de ce venit au. Adică, până acum, în loc să plătească 490, cât e o gigacalorie, au plătit doar 163 de lei. Dacă ar dispărea aceste subvenţii, automat facturile ar fi şi de trei ori mai mari. În Bucureşti, autorităţile deocamdată ridică din umeri. "Subvenţia, intr-o oarecare măsură, trebuie să rămână. Pentru că sistemul are foarte multe pierderi şi nu ar fi corect ca cetăţenii să plătească pierderile respective până când, prin investiţii, sistemul să devină mai eficient", spune Claudiu Cretu, director Termoenergetica.

"Clar că o să plătim din buzunar, mult mai mult decât în alţi ani", se aşteaptă un cetăţean. Mai mult plătesc şi cei din Suceava. Aici compania de termoficare a primit de la furnizorul de gaze un preţ uriaş. De subvenţii habar n-au. "Practic de la 134 de lei, iarna trecută, s-a ajuns la 585 de lei pe mwh/oră, deci de patru ori față de anul trecut", arată Adi Jecalo, administrator SC. Servicii Comunale S.A. Oamenii se tem: "O să rămânem cu un singur calorifer". "E foarte greu. Sunt oameni care au 4-5 copii". "Probabil o să mai închid din camere". "Nu mâncăm, ca să putem plăti facturile"

Oficiali din cadrul ANRE spun că România trebuie să prezinte Comisiei Europene un termen până la care va renunţa la aceste ajutoare. Altfel, Comisia ne poate obliga să aplicăm mai devreme decât era programat legea pe care am tot amânat-o din 2016. 

Mădălina Chiţac Like

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri economice » Subvenţiile la căldură, pe cale de dispariţie pentru majoritatea consumatorilor. Facturile, deja mari, s-ar putea tripla