Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Suma uriașă pe care o cer zugravii, pentru o zi de muncă. Mulți lasă lucrările baltă și merg la altele, mai bine plătite

O zugrăveală, un salariu. Criza de meseriaşi îi încurajează pe cei rămaşi în ţară să ridice preţurile de la an la an. Cer şi trei mii de lei pentru un apartament cu două camere, bani la care se adaugă materialele. Nu de puţine ori, însă, meşterii lasă lucrarea baltă şi merg la alta, unde primesc mai mulţi bani. Iar firmele au tarife aproape duble. 

de Andreea Milea

la 31.05.2024 , 20:57

Într-un imobil s-au zugrăvit deja 400 de metri pătraţi de pereţi şi tavane. Lucrările au inceput în urmă cu trei zile şi sunt aproape gata iar costurile aici se ridică la aproximativ 3.000 de euro cu tot cu materiale. Chiar şi cu aceste preţuri, firmele au mulţi clienţi pentru că meseriaşi serioşi sunt greu de găsit. 

"Începem să ducem clienţii să-i programăm la două luni, adică dacă ne sună în martie, aprilie, noi deja ajungem cu ei în iunie, iulie cu programările", ne-a spus Victor Dumitrache, directorul unei firme. 

15% dintre clienţii firmelor specializate au fost abandonaţi de zugravi în mijlocul lucrărilor

Vezi și

George a apelat la o firmă pentru zugrăvit şi mici reparaţii. Manopera îl costă 10.000 de lei pentru 250 de metri pătraţi. 

Pe acelaşi subiect

"Mi se pare foarte mult. Am cumpărat 6 găleţi a 20 de litri, 6 amorse, sper să-mi ajungă dacă nu mai vin şi mai cumpăr", ne-a spus George Popescu, proprietar.

Cei care apelează la firme se consolează cu ideea că în tarif intră materialele şi curăţenia de după. 

Pentru zugrăveală într-un apartament cu două camere, o firmă cere 5.000 de lei pentru vopsea şi manoperă, cu promisiunea că termină lucrarea într-o zi. Cei care nu vor să plătească atât de mult plătesc cam 2.000 de lei pentru materiale şi se ocupă singuri de toată treaba. 

Materialele premium fac diferența la vopsit și zugrăvit

Consultanţii de vânzări ne sfătuiesc să cumpărăm materiale premium - chiar dacă sunt mai scumpe, promit că rezistă mai mult. 

"Avem preţuri de la 80 de lei la 15 litri pana la 600 si ceva de lei la 15 litri. Deci avem pentru fiecare buzunar în parte. Găsiţi la 15 litri inclusă şi amorsa. Sunt la pachet", a explicat Cătălin Neacşu, consultant de vânzări. 

O dată cu începerea sezonului cald, zugravii şi firmele de profil încep să aibă mai mulţi clienţi. Este perioada în care începe renovarea apartamentelor. 

"În general renovarea si mobilarea cât de cât modernă a unui apartament poate să crească preţul chiriei destul de mult, estimăm noi între 50% şi 100% comparativ cu un apartament nerenovat. Chiriaşii sunt dispusi să plătească chiar de două ori mai mult pentru un apartament luat în chirie, dacă acel apartament este renovat", a precizat Monica Dudău, reprezentant platformă anunţuri imobiliare.

În medie, apartamentele din România sunt zugrăvite o dată la 10 ani. 

Andreea Milea Like

Am început cu muzica, am continuat cu dansul şi am ales jurnalismul. Ce au în comun? Zilnic găseşti ceva nou. Cât de mult înseamnă un cuvânt, un moment sau 10 secunde înainte de live.

Comentarii


Întrebarea zilei
L-aţi întrebat pe ChatGPT ce cadou să cumpăraţi de sărbători celor dragi?
Observator » Ştiri economice » Suma uriașă pe care o cer zugravii, pentru o zi de muncă. Mulți lasă lucrările baltă și merg la altele, mai bine plătite