Video Taxa pe carbon: cine ar putea să o plătească şi care sunt sumele. Exemple de calcul la un apartament sau o Dacia Logan
Taxa auto de mediu s-ar putea întoarce sub forma unei taxe... pe amprenta de carbon. Toţi şoferii ar putea achita un impozit pentru că circulă cu autoturisme care consumă benzină, motorină sau gaz şi astfel poluează. Şi proprietarii de centrale termice ar urma să plătească statului pentru emisii. Taxa, pe care o recomandă şi Fondul Monetar Internaţional, ar urma să fie plătita din 2027, la nivelul întregii Uniuni Europene.
Taxa pe carbon îi vizează pe cei care folosesc combustibili poluanţi. Am putea s-o plătim cu toţii. În primul rând, dacă avem centrală termică proprie.
Mădălina Chiţac, reporter Observator: Un imobil care foloseşte gaze naturale emite, în fiecare an, pentru fiecare kW consumat 0,2 kg de dioxid de carbon. Iar la un apartament cu 2 camere, emisiile ajung anual la 2 tone de dioxid de carbon. Dacă în prezent factura anuală de gaze pentru un astfel de apartament este de 3.100 de lei, aceasta ar urma să ajungă la 3.900 de lei, după ce se introduce această taxă.
Cât ajunge factura pentru o casă e 120 de mp
Nici cei care locuiesc la case şi se încălzezc cu lemne nu vor scăpa de taxă. Mai ales că aici emisiile sunt mai mari. Spre exemplu, la o locuinţă de 120 de metri pătraţi, emisiile de carbon pot ajunge la 11 tone pe an. Iar asta echivalează cu plata a circa 2400 de lei, după calculele specialiştilor.
- Cât de mult ar putea creşte factura la gaze, la un apartament de 2 camere. O nouă taxă, recomandată de FMI
- e-Factura, cel mai mare haos din ultimii ani pentru companii. Deşi sistemul statului nu face faţă, tot...
- Un grad în minus înseamnă 34 de lei economisiţi lunar. Care este temperatura recomandată de specialişti în casă
Dumitru Chisăliţă, expert energie: Plecând de la principiul poluatorul plăteşte, fiecare dintre noi care folosim combustibil fosil solid sau lichid sau gazos ar trebui să plătim pe emisiile pe care le avem. Aceste emisii înseamnă nişte costuri suplimentare pe activitatea de a ne încălzi sau prepara apă caldă. Respectiv costuri suplimentare pentru deplasarea cu autovehiculul.
Mădălina Chiţac reporter Observator: O maşină Dacia Logan care parcurge într-un an 15 mii de km ajunge să emită 2 tone de CO2. Dacă s-ar introduce această taxă, asta înseamnă că acest şofer va plăti, în fiecare an, în plus, 800 de lei.
Scumpiri în lanţ
Suma se va regăsi în preţurile de la pompă, care ar urma să tot crească. Taxa pe carbon ar urma să fie achitată din 2027 de toate statele Uniunii Europene.
Adi Negrescu, analist economic: Taxa de mediu e menită să aducă bani la buget, după un an în care deficitul bugetar este estimat la nivel de 90 de mld de lei. anul viitor, statul va veni, cel mai probabil cu alte impozite și taxe mai mari, ca să adune bani să acopere deficitul uriaș.
Odată cu taxa pe carbon, vor urma şi alte scumpiri în lanţ, la produse şi servicii, spun analiştii economici.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰