Video Urmează o iarnă grea şi la plata ratelor bancare. Sfaturi de la experţi: la ce trebuie să ne gândim înainte de a lua un credit
Facturile uriaşe pun presiune pe milioanele de români care au credite. Specialiştii avertizează că persoanele cu salarii mici sau cu familie numeroasă vor avea mari probleme în a-şi plăti ratele. Singurele variante prin care să treacă iarna sunt renegocierea dobânzii sau refinanţarea.
Explozia preţurilor dă bătăi de cap în plus românilor cu venituri mici şi foarte mici. Ei trebuie să îşi chibzuiască banii ca să le-ajungă şi pentru facturi, şi pentru ratele la bănci. Unii reuşesc, alţii nu. "Păi nu reuşesc. Cu 15 milioane salariu şi 300 lei bonuri, cum să împarţi?!", se întreabă un român, iar un altul spune: "Cu greu, dar trebuie să facem faţă". "M-am străduit să nu fac nicio amânare, că e mai bine pentru mine", spune o femeie. "Atunci când facem un compromis: nu plătim factura la energie pentru că trebuie să plătim o rată sau luăm de la rată şi plătim la factura de energie. Fiecare dintre cele două sunt titluri executorii", explică avocatul Adrian Cuculis.
Valoarea creditelor restante e de aproape 4 miliarde de lei
Peste 150 de mii de persoane au rămas deja în urmă cu ratele, arată un studiu recent. Valoarea creditelor restante e de aproape 4 miliarde de lei. Deşi ponderea este încă mică - de 2,55% din total, şansele să crească sunt mari, avertizează experţii. Mai ales în contextul în care într-un an de zile energia electrică s-a scumpit cu 25%, gazele cu 20 de procente, iar combustibilii cu 16%.
"Orice scumpire a costului vieţii ne aduce provocări, ca să nu spun probleme", susţine Anca Bidian, broker de credite. "Sunt mai multe modalităţi prin care ne putem apăra. Să scadă un punct procentual din dobândă, să renegocieze contractul. Dacă e posibil, să facă refinanţare sau restructurare, sunt legale", adaugă Adrian Cuculis. Doar că şi refinanţarea, şi restructurarea înseamnă costuri suplimentare. Chiar dacă rata lunară e mai mică, ea se intinde pe mult mai mulţi ani, aşa că în final împrumutatul plăteşte o sumă mai mare. "Cei care au nevoie de bani la un moment dat şi cred că refinanţarea e o soluţie uneori, e bine să fie atenţi pentru că indică o altă problemă – că veniturile pe care le faci nu acoperă cheltuielile pe care le faci", spune Corneliu Ionescu, trainer şi coatch financiar.
- Klaus Iohannis: Alternativa la gazul rusesc trebuie să o găsim la noi în ţară - energie nucleară, eoliană,...
- Avertismentul furnizorilor de energie: măsurile de compensare a facturilor pot provoca noi scumpiri
- Termoficare vs. centrală proprie: criza energetică împarte România în două. Sfatul experţilor, în iarna...
- La ce să fim atenţi când luăm un credit. Care sunt riscurile şi cum le gestionăm
- Cum să folosim bani pe care nu îi avem, la dobândă zero. Avantajele şi dezavantajele unui card de credit
Recomandările specialiştilor
Astfel că înainte de a alege această variantă, experţii ne sfătuiesc să reducem cheltuielile care nu sunt neapărat necesare. Iar cei care acum se gândesc să se împrumute la bănci trebuie să îşi facă înainte toate calculele. "Trebuie să ne gândim înainte de a lua un credit, ce efecte au asupra noastră, rata pe care trebuie să o plătim în fiecare lună şi ce se poate întâmpla dacă rata dobânzii creşte cum se întâmplă în acest moment", recomandă Corneliu Ionescu. "Decizia de cumpărare a unui imobil trebuie s-o iei când ai venitul peste medie. Să nu se transforme visul de a avea o casa într-un coşmar", avertizează şi Anca Bidian.
În total, peste 1,4 milioane de români s-au împrumutat la bănci.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰