Video Vacanţe pe datorie. Românii apelează tot mai des la credite, pentru orice: diferenţe mari între judeţe
Când toate se scumpesc, portofelul caută întăriri. Mașina, renovarea casei şi chiar vacanța sunt plătite tot mai des cu bani împrumutați de la bancă. Creditele de nevoi personale s-au înmulţit simţitor, dar şi restanţele.
Numărul creditelor de nevoi personale a crescut cu 20%. Cei fără economii care au nevoie urgent de bani se împrumută cel mai des când trebuie să îşi renoveze casa sau să îşi repare maşina, pentru urgenţe medicale sau evenimente în familie. Mai nou, şi pentru concedii este nevoie de credite, conform datelor unui broker. "Clienţii aleg să-şi acopere vacanţele sau alte cheltuieli din creditele de nevoi personale, preferă să-şi păstreze o parte din rezerve pentru eventuale evenimente. Ne aşteptăm să se menţină uşoara creştere a solicitărilor, mai ales că urmează şi o perioadă în care o să fie mai multe cheltuieli, copii se întorc la şcoală", a declarat Denisa Predescu, broker de credite.
Împrumutul mediu a ajuns la aproximativ 16.500 de euro
Împrumutul mediu a ajuns la aproximativ 16.500 de euro. Vedem diferenţe destul de mari de la un judeţ la altul. Cele mai mari credite sunt în Bucureşti, unde media ajunge la puţin peste 18.000 de euro. Avem apoi Timiş şi Constanța, iar la polul opus, în Iaşi, media este de aproximativ 13.000 de euro. Chiar dacă iau mai multe credite de nevoi personale, românii nu se grăbesc să plătească şi ratele. Achită în primul rând datoriile pentru împrumuturi ipotecare. Restanţele la credite de consum sunt de trei ori mai mari decât la cele pentru locuinţe. Consultanţii financiari ne îndeamnă să ne facem bine calculele.
"Ratele lunare să nu depăşească 5% din veniturile persoanei sau a familiei. Apare destul de uşor întârzierea la plată, care atrage după sine înscrierea în biroul de credite", a declarat Adrian Asoltanie, consultant financiar. Creditele de nevoi personale au dobânzi între şase şi peste 20% pe an.
