Antena Meniu Search
x

Video Absolvenţii de liceu, buluc la meditaţiile gratuite pentru BAC. Ce probă bagă spaima în elevi, cu nici o lună înainte de examen

A început numărătoarea inversă până la examenul maturităţii, însă absolvenţii clasei a XII-a au deja coşmaruri cu privire la subiectele care le vor pica la Bacalaureat. În Craiova, pentru a le mai domoli din emoţii, profesorii de la Departamentul de Matematici Aplicate din cadrul Universităţii Craiova, le-au sărit în ajutor. Iar elevii conştincioşi s-au înghesuit în clasă pentru meditaţiile gratuite.

de Diana Severin

la 13.06.2024 , 11:31

"Niciun S nu este egal B. Nicio informaţie falsă nu este... Necenzurată! Exact!". Aşa şi-au început ziua absolvenţii Colegiului Național "Elena Cuza" din Craiova. Deşi visează deja la vacanţă, tinerii şi-au adunat curajul şi s-au grăbit să prindă un loc în sala de clasă.

Iar prima probă de foc a fost desigur, matematica. 

Absolvenţii de liceu, în febra pregătirilor pentru examenul maturităţii

Vezi și

Chiar dacă obținerea unui rezultat cât mai bun este în topul priorităţiilor, elevi reuşesc cu greu să-şi găsescă timp de învăţat. Iar motivele sunt multe, spun ei: "Încerc zilnic, la fiecare materie să aloc cel puţin două ore, dar mai intervin şi alte chestii, bineînţeles". Chiar şi temepraturile ridicate din această perioadă au devenit un obstacol greu de trecut în calea succesului lor academic.

Pe acelaşi subiect

Totuşi, elevii vor note cât mai mari la BAC. "Peste 9.50, evident. Acum să vedem în funcţie de ce o să pice, de subiecte", spune o elevă. "Bineînţeles că peste 9.50 la toate materiile, pentru că avem nevoie de note mari", afirmă o alta. Iar 7 profesori de la Departamentul de Matematici Aplicate din cadrul Universităţii din Craiova au venit în ajutorul lor.

"Sfatul meu ar fi să-şi organizeze materia pe zile, pe discipline, astfel încât să parcurgă toate subiectele. Examenul de Bacalaureat este doar un hop în viaţa lor. Vor urma şi altele şi faptul că se pregătesc pentru Bacalaureat aşa cum probabil s-au pregătit şi pentru Evaluarea Naţională în clasa a VIII a, face parte din viaţa lor, este un moment firesc"Militaru Gabriela, profesoară.

Poeziile, spaima unora dintre elevi, la Bacalaureat

Chiar dacă matematica este considerată una dintre cele mai dificile materii, nu aceasta este temerea cea mai mare. "La română am cea mai mare frică din cauza poeziilor", spune un tânăr.

Lecţiile gratuite oferite de profesori nu vizează însă doar absolvenţii claselor a XII-a.   

"Se adresează şi celor din alte calse, începând chiar cu clasa a IX A, deoarece se recapitulează toată materia de matematică, începând cu clasa a IX-a, până în clasa a XII-a, tot cea ce se cere la Bacalaureat"Dorin Sendrescu, profesor doctor inginer în domeniul Ingineria Sistemelor la Universitatea din Craiova.

Peste 170 de elevi de liceu s-au înscris la aceste cursuri. 

Calendar Bacalaureat 2024

Iată care este calendarul complet pentru examenului național de Bacalaureat 2024, sesiunea iunie – iulie 2024: 

  • 3 – 7 iunie 2024: Înscrierea candidaților la prima sesiune de examen
  • 7 iunie 2024: Încheierea cursurilor pentru clasa a XII-a/a XIII-a
  • 17 – 19 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 19 – 20 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 19 – 21 iunie 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 25 – 27 iunie 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 1 iulie 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 2 iulie 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 4 iulie 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 5 iulie 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 8 iulie 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor în intervalul orar 12.00 – 18.00
  • 9 – 11 iulie 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 12 iulie 2024: Afișarea rezultatelor finale

Calendarul Bacalaureatului de toamnă 2024

Sesiunea de toamnă a Bacalaureat 2024 este organizată pentru elevii care nu au promovat examenul în prima sesiune, dar și pentru cei care au promovat examenele de corigenţe.

  • 15 – 22 iulie 2024: Înscrierea candidaților la a doua sesiune de examen, inclusiv a candidaților care au promovat examenele de corigențe
  • 8 – 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
  • 9 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
  • 12 august 2024: Evaluarea competențelor digitale – proba D
  • 13 – 14 august 2024: Evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională – proba C
  • 19 august 2024: Limba și literatura română – proba E.a) – proba scrisă
  • 20 august 2024: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – proba scrisă
  • 21 august 2024: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – proba scrisă
  • 22 august 2024: Limba și literatura maternă – proba E.b) – proba scrisă
  • 26 august 2024: Afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12.00) și depunerea contestațiilor (orele 12.00 – 18.00)
  • 27 – 29 august 2024: Rezolvarea contestațiilor
  • 30 august 2024: Afișarea rezultatelor finale

În acest an, 146.000 de absolvenți de liceu sunt aşteptaţi să-şi susțină Bacalaureatul.  

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei
IPS Teodosie: Femeile abuzate să îşi ducă crucea. Sunteţi de acord cu această declaraţie?
Observator » Educatie » Absolvenţii de liceu, buluc la meditaţiile gratuite pentru BAC. Ce probă bagă spaima în elevi, cu nici o lună înainte de examen