Video Ce burse vor fi tăiate în Educație. Studentă: "Nu de aici se pierd cei mai mulți bani"
Studenţii au protestat astăzi în mai multe centre universitare faţă de intenţia guvernului de le a tăia bursele. Reducerea lor este trecută în programul de guvernare, alături de alte măsuri pentru micşorarea deficitului bugetar. Tinerii ameninţă că vor continua protestele până când problema lor se va rezolva.
Bursele de anul acesta costă statul şase miliarde de lei, de aceea trebuie reduse, a anunţat ministrul educaţiei Daniel David. Bursele pentru studenţi se vor calcula în funcţie de salariul minim net, în loc de cel brut cum este acum. Asta înseamnă fonduri mai mici cu aproape 40%, spre nemulţumirea tinerilor.
"Mulţi studenţi o să fie în poziția în care o sa aibă nevoie de un job sau să se lase de facultate", a declarat Cristian Ghiurcă, președintele Uniunii Studenților.
"Ei nu înțeleg cum este să fii student venit din provincie", a spus o studentă nemulţumită.
"La început s-a luat reducerea de tren. Şi acum continuă să se ia tot de la studenţi, când nu de aici se pierd cei mai mulţi bani", a adăugat altă tânără.
În afara celor sociale, de 920 de lei, bursele studenţeşti nu au valoare fixă. Fiecare universitate primeşte un fond pe care îl împarte în funcţie de propriile criterii şi poate suplimenta bursele din bugetul propriu.
"Este un sprijin minim, barem atât să facă statul român ca să îşi ajute studenţii şi realmente să îi ambiţioneze. Să fie în jur de 1.200, 1.500 de lei. Asta ar fi de ajuns mai ales dacă vrei să stai într-o garsonieră sau aici la cămin", a transmis Ioana Ciotac, studentă în anul I la Facultatea de Geografie şi Ştiinţe Sociale, unde a obţinut o bursă de merit de 1.000 de lei pe lună.
Şi cele 1.700.000 de burse pentru elevi vor fi modificate
Bursa de reziliență, accesibilă și elevilor cu media 5 sau 6 va dispărea. Iar cea de merit va fi acordată doar celor mai buni: maxim 15% dintr-o clasă. La un calcul simplu, din 30 de elevi dintr-o clasă de liceu, cel mult 5 vor primi bursa de merit. La clasele foarte bune, însă, asta înseamnă chiar o medie de peste 9,70.
"Bursele nu reprezintă un moft, ci acestea sunt un drept oferit de cadrul legislativ din ţara noastră. Pentru elevii care provin din familii vulnerabile reprezintă accesul la educaţia de mâine", a explicat Vlăduț-Marius Iordache, președintele Consiliului Național al Elevilor.
Ministrul Educaţiei a promis că va renunţa lunar la un sfert din salariul lui de la minister pentru două burse de merit şi şapte burse sociale. Mai mult, însă, spune că nu îi poate ajuta pe studenţi.
"Și studenților, și elevilor le transmit următorul mesaj: Dacă aș fi în locul lor, și eu aș protesta. După cum sunt convins că un student rațional și decent, dacă ar fi în locul meu, ar face ce fac eu", a anunţat Daniel David, ministrul Educației.
Daniel David nu renunţă nici la ideea creşterii normei didactice, deşi mulţi profesori au protestat.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰