Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Colegiul din România unde s-au bătut 6 elevi pe loc, la admiterea în clasa a 5-a. Număr record de candidați înscrişi la examen

Bătălia pentru locurile la clasa a 5-a în colegiile de top din Iaşi este din ce în ce mai crâncenă, cu fiecare an. Anul acesta, spre exemplu, prima şcoală care organizează testarea pentru admitere în primul an de gimnaziu este Colegiul Naţional Negruzzi. Aici s-a înregistrat un număr record de elevi înscrişi la examen. 

de Clara Mihociu

la 11.05.2024 , 13:03

De la an la an, numărul elevilor care se înscriu la examenele de concurs pentru admiterea la clasele a 5-a de la liceele de elită din Iași crește. 

Anul acesta, primii care organizează testarea sunt cei de la Colegiul Național Negruzzi, unde vorbim despre o concurenţă record, în comparaţie cu anii trecuţi.

Record la admiterea în clasa a V-a la Colegiul "Negruzzi"

Vezi și

Astfel, pentru unul dintre cele 130 de locuri disponibile vor lupta 800 de elevi, adică o concurenţă de 6 pe loc, un număr dublu față de anul trecut.

Pe acelaşi subiect

Concursul a început la ora 9.30 şi a durat două ore: o oră va fi testul la română, iar o altă oră testul la Matematică. Tot astăzi, elevii vor afla rezultatele şi dac au fost sau nu admişi aici.

Și în următoarele două weekenduri vor avea loc testări similare la alte colegii de prestigiu din Iași. Vorbim despre colegiile Mihai Eminescu şi Racoviţă din Iaşi.

Iar pe 25 mai va avea loc testarea şi la Colegiul Naţional din Iaşi.

Concursurile pentru admiterea în clasa a V-a

Aceste testări sunt organizate în unitățile școlare în care numărul de elevi înscriși este mai mare decât numărul de locuri pentru clasa a V-a. Acestea sunt următoarele concursuri:

  • 18 mai – Colegiul Național „Mihai Eminescu” Iași – Concursul „Eminent” (limba și literatura română, matematică);
  • 18 mai – Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Iași – Concursul „Micii Alecsandriști” (limba și literatura română) și Concursul „Euclid” (matematică);
  • 18 mai – Colegiul Național „Emil Racoviță” Iași – Concursul „Leris” (limba și literatura română, matematică);
  • 18 mai – Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil” Iași – Concursul „Urmașii lui Moisil” (limba și literatura română, matematică);
  • 18 mai – Liceul Teoretic „Miron Costin” Iași – Concursul „MATEROM” (limba și literatura română, matematică);
  • 19 mai – Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” Iași – Concursul „Cantemir – Junior” (limba și literatura română, matematică);
  • 25 mai – Colegiul Național Iași – Concursul „Alexandru Myller” (matematică) și Concursul „Nicolae Labiș” (limba și literatura română);
  • 25 mai – Liceul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – limba și literatura română și matematică;
  • 25 mai – Liceul Teoretic „Ion Neculce” Târgu Frumos – limba și literatura română sau matematică;
  • 25-26 mai – Colegiul Național Pedagogic „Vasile Lupu” Iași – limba și literatura română și matematică.
Clara Mihociu Like

Se spune că în fiecare glumă există și un sâmbure de adevăr. Cam așa am ajuns eu pe tărâmul presei. În glumă, un profesor mi-a spus că am voce de radio la finalul primului an de facultate.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Colegiul din România unde s-au bătut 6 elevi pe loc, la admiterea în clasa a 5-a. Număr record de candidați înscrişi la examen