Lipsa unui ministru a aruncat Educaţia într-o criză fără precedent
Manualele nu au ajuns pe bănci la clasa a şaptea, elevii nu ştiu nimic despre structura examenului de clasa a opta, Rezidenţiatul a fost amânat, iar dascălii nu ştiu dacă pot promova examenul de titularizare cu nota 5 sau cu nota 7.
Manualele nu au ajuns pe bănci la clasa a şaptea, elevii nu ştiu nimic despre structura examenului de clasa a opta, Rezidenţiatul a fost amânat, iar dascălii nu ştiu dacă pot promova examenul de titularizare cu nota 5 sau cu nota 7. Sunt doar câteva dintre problemele pe care ministrul Educaţiei ar fi trebuit să le rezolve. Atunci când va exista un şef la Educaţie. Pentru unele este deja prea târziu, din păcate. Altele mai pot fi încă salvate. În jocul politic dintre Guvern şi Preşedinţie, elevii, părinţii şi profesorii trag un semnal de alarmă. Cei de pe băncile şcolilor sunt singurii care suferă.
Când se strigă prezenţa manualelor, la clasa a şaptea, cărţile sunt absente, în cazul a 11 din 17 materii. Deşi autorităţile au promis punctualitate, elevii învaţă tot cu băncile goale, la o lună de când a sunat clopoţelul.
Un alt elev spune că "la matematică ne descurcăm cu manualele cumpărate, la geografie facem cu o hartă, la chimie cu nişte prezentări".
147 de mii de manuale de matematică, istorie şi chimie sunt blocate în procesul de licitaţii numai la clasa a şaptea pentru că nu există un ministru al Educaţiei. Fără semnătura lui, editurile bat pasul pe loc.
Tot un ministru al Educaţiei ar trebui să decidă şi dacă profesorii cu nota 5 la titularizare pot promova examenul sau dacă cei cu un contract de muncă desfiinţat mai au dreptul să intre în sistem. Blocajul din învăţământ a dus deja la amânarea examenului de Rezidenţiat.
Tot elevii de gimnaziu vor să ştie structura examenului din clasa a opta. Toate răspunsurile vor veni doar după ce Guvernul va propune o noua variantă de ministru pe care preşedintele Klaus Iohannis să o şi accepte.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰