Antena Meniu Search
x

Evaluarea Naţională 2020. Model subiect şi barem pentru Limba şi literatura română

Evaluarea Naţională a elevilor de clasa a 8-a va avea loc între 15 şi 18 iunie, iar între 2 şi 5 iunie absolvenţii clasei a 8-a se pot înscrie pentru examenul de Evaluare Naţională 2020.

de Redactia Observator

la 11.06.2020, 19:38

  • Proba de limba şi literatura română de la Evaluarea Naţională din 2020 are loc pe 15 iunie
  • Primele rezultate vor fi afişate pe 22 iunie 2020

La examenul de Evaluare Naţională din acest an a fost eliminată materia din semestrul al doilea al anului școlar 2019-2020.

Evaluarea Naţională pentru elevii clasei a VIII-a este un examen naţional şi reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competenţelor dobândite pe parcursul învăţământului gimnazial.

Prima probă la Evaluare Naţională este cea scrisă la Limba şi literatura română, care va avea loc pe 15 iunie. Durata examenului este de 120 de minute.

Citește și:

Model subiect Limba şi literatura română

Toate subiectele din proba la Limba şi literatura română sunt obligatorii, iar zece puncte, din totalul de 100, se acordă din oficiu. TImpul efectiv de lucru din timpul examenului este de două ore.

Primul subiect la proba scrisă de Limba şi literatura română va fi punctat cu 40 de puncte, cel mai probabil, iar cerinţele variază de la exemplificarea unor întâmplări din text, până la explicarea unor termeni sau modul în care s-au format cuvintele. Partea a doua subiectului ar putea însemna redactarea unei compuneri de minimum 150 de cuvinte, prin care să fie explicată apartanenţa textului dat la specia literară din care face parte.

Al doilea subiect la Limba şi literatura română propune un text la prima vedere, notat cu 36 de puncte. În prima parte, elevilor li se verifică capacitatea de analiză a textului, iar în a doua parte sunt îndemnaţi să redacteze o naraţiune similară după anumite reguli.

În final, 14 puncte sunt acordate pentru redactarea întregii lucrări. Elevii trebuie să fie atenţi la unitatea compoziţiei, să folosească stilul şi vocabularul adecvate conţinutului, să respecte normele de ortografie şi de punctuaţie. Aşezarea corectă a textului în pagină şi lizibilitatea sunt de asemenea elemente esenţiale pentru obţinerea unui punctaj maxim.

Evaluarea Naţională 2020. Barem de corectare limba şi literatura română

În baremul de corectare al probelor de la Evaluarea Naţională se atrage atenţia asupra faptului că nu se acordă fracţiuni de puncte sau punctaje intermediare, altele decât cele precizate explicit în barem.

Ministerul Educaţiei Naţionale, prin Centrul Naţional de Evaluare şi Examinare, atrage de asemenea atenţia că vor fi punctate şi alte formulări sau modalităţi de rezolvare corectă a cerinţelor.

Citește și:

Măsuri de prevenire și protecție în sălile de clasă / examen

– la intrarea în unitatea de învățământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic și a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu va trebui să depășească 37,3 grade Celsius) de cadrul medical care va asigura asistența medicală pe întreaga durată de desfășurare a activității;

– vor fi asigurate materiale și echipamente de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini etc);

– se realizează curățenia și dezinfectarea pardoselilor, a obiectivelor din sala de curs (pupitre, mese, scaune), clanța ușii, mânerul de la geamuri, pervazul ferestrei, prin ștergere cu apă și detergent, apoi cu substanțe biocide, înainte și după fiecare serie de elevi prezenți la activitățile de pregătire;

– în toate spațiile în care se vor desfășura activități cu elevii vor fi afișate mesaje de informare cu privire la normele igienico-sanitare și de prevenire a infectării cu SARS-Cov 2;

– intrările/ieșirile, precum și sensul de deplasare pe coridoare, către sălile de clasă și alte încăperi, sunt stabilite de unitatea de învățământ, semnalizate corespunzător și dezinfectate în mod regulat;

– există permanent săpun, prosoape de hârtie, dispensere cu dizinfectant pentru mâini, care vor fi reîncărcate ori de câte ori este necesar.

– în sălile de clasă activitățile/examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între elevi/candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de altul

– pupitrele/băncile vor fi individualizate/prestabilite și, de asemenea, se va asigura reprezentarea grafică a situării acestora la intrarea în sală (oglinda sălii), astfel încât să se asigure cunoașterea și intrarea/localizarea fără a parcurge toată suprafața sălii; personalul didactic/asistenții care asigură supravegherea vor dirija candidatul direct către locul destinat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Educatie » Evaluarea Naţională 2020. Model subiect şi barem pentru Limba şi literatura română