Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noi reguli pentru acordarea burselor şcolare. Cine sunt elevii care vor primi bani de la stat

Ministerul Educaţiei aprobă azi criteriile de acordare a burselor de merit pentru elevii de liceu şi gimnaziu. Proiectul prevede şi burse sociale pentru elevii orfani sau din familii cu venituri mici.

de Alex Prunean

la 08.09.2023 , 08:49

Vor primi bursă de merit primii 30% din elevii fiecărei clase de gimnaziu sau liceu, dar în cazul în care mai mult de 30% dintre elevi au media anuală peste 9.50, această listă poate fi prelungită.

Noi reguli pentru acordarea bursei 

În sfârşit vor primi bursă de merit şi elevii de clasa a V-a, dar din ianuarie 2024, după ce parcurg primele module din clasa a V-a pentru că în cazul lor nu poate fi calculată media anuală pe anul precedent, pentru că în clasele primare primesc calificative şi nu note.

Vezi și

450 de lei este valoarea bursei de merit. O altă noutate o reprezintă faptul că în cazul burselor pentru elevii orfani de unul sau ambii părinţi, pentru cei care vin din familii monoparentale sau cei care suferă de anumite afecţiuni medicale, bursa se va acorda fără să se mai ţină cont de venitul familiei.

Se va ţine cont de acest lucru în cazul burselor sociale pentru că vor fi acordate doar elevilor care provin din familii în care venitul pe membru nu depăşeşte 50% din salariul minim net. Vor rămâne în schimb fără bursă de transport elevii care învaţă într-o localitate decât cea de domiciliu, dar în cazul lor le va fi decontat transportul. 

Alex Prunean Like

Meseria aceasta de fapt e o vocație. Sau un microb. De fapt, ambele. Îmi aduc aminte că atunci când am intrat în “familia Antenei” eram cel mai tânăr corespondent.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Noi reguli pentru acordarea burselor şcolare. Cine sunt elevii care vor primi bani de la stat