Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Noile legi ale Educaţiei stârnesc nemulțumiri. Lista schimbărilor controversate la BAC, Evaluarea Națională și admiterea la liceu

Noile legi ale Educaţiei răstoarnă cu totul sistemul. Ne întoarcem la examenele de admitere la liceu, dar nu ştim încă cine face subiectele. Rămâne în schemă şi Evaluarea naţională, dar notele din gimnaziu nu mai contează. Bacalaureatul primeşte şi el o faţă nouă. Doar că e tot o mare necunoscută. Va fi o singură probă scrisă, din toate materiile. Părinţi şi profesori deopotrivă sunt revoltaţi că reforma pare că mai mult încurcă decât descurcă. Proiectul e pus în dezbatere publică.

de Mădălina Iacob

la 13.07.2022 , 21:19

Cea mai dezbătută propunere este acum admiterea la liceu a elevilor, care s-ar schimba din 2023. 

Madalina Iacob, reporter Observator: Un absolvent de clasa a opta va avea două opțiuni, fie se înscrie la un examen de preadmitere la un colegiu preferat, fie se înscrie la Evaluarea Națională. În cazul în care nu a reușit să treacă de examen, mai are o șansă la Evaluarea Națională cu locurile rămase disponibile în vară. 

211 de colegii din toată ţara ar putea organiza în acest moment examen de admitere înainte de Evaluarea Naţională, pentru 90 la sută dintre locurile disponibile. 

Vezi și

Andreea Bodea, director Colegiul Caragiale: Dacă le face Ministrul Educației, ele sunt unice, același nivel de dificultate peste tot... Dacă le fac școlile hopul cel mai mare este să fie un examen securizat din punct de vedere al pregătirii, al meditațiilor... Cum o să se poată în România anului 2023 să se facă acest lucru? 

Pe acelaşi subiect

Părinţii se tem cel mai mult de faptul că unii elevi ar putea fi favorizaţi dacă subiectele sunt făcute de fiecare colegiu în parte

Iuliana Constantinescu, Federația Părinților: Vor apărea discriminări extraordinar de mari, inechitate. Știm cu toții ce se întâmplă la admiterea în clasa a cincea la anumite colegii. 

Iulian Cristache, Federația Părinților: Admiterea la liceu sau la colegiu să se facă pe baza subiectelor elaborate de către aceiaşi profesori care vor face meditaţii cu familiile care îsi permit din punct de vedere financiar. 

Ministrul Educaţiei spune că are leac şi pentru tentativele de corupţie

Sorin Câmpeanu, Ministrul Educaţiei: Subiectele ar putea să nu fie elaborate de profesorii din acest colegiu, ci ar putea fi elaborate de Societatea Română de Matematică, de Institutul de Lingvistică. De Academia Română, de colective externe de experţi. 

Media din gimnaziu nu va mai conta deloc la admiterea la liceu, iar elevii nu vor mai primi deloc note pentru disciplinele ca muzică, desen sau sport. Examenul de Bacalaureat pare o necunoscută în condiţiile în care proiectul vorbeşte de o singură probă scrisă obligatorie, care ar trebui să includă subiecte de toate materiile din trunchiul comun. 

Sorin Câmpeanu, Ministrul Educaţiei: Este foarte posibil ca toate întrebările să fie grilă. Circa 40% să fie item subiecte din limba şi literatura română, inclusiv gramatică, şi item de matematică.

Examenul presupune şi o probă de competenţe digitale şi încă două pentru două limbi străine. Ultima, facultativă, îi va ajuta pe absolvenţi să obţină un certificat de calificare în funcţie de profilul studiat. 

Daniela Vișoianu, expert în Educație: Copilul trebuie să fie antrenat vreme de patru ani și să intre cu o minte capabilă, să intre dintr-un domeniu în altul și să lege lucruri între ele. Profesori care nu au colaborat niciodată vor fi acum cumva obligați să își asume reponsabilitatea unui rezultat comun, lucrând separat, estimarea mea este că va există o formă și mai mare de deresponsabilizare a elevilor de la clasă. 

Vești bune pentru profesori. Vor primi salarii mai mari

Veşti mai bune sunt pentru cei 195.000 de profesori care vor primi salarii mai mari începând cu toamna anului viitor, dacă legile vor fi adoptate în această formă.

Sunt promise şi 20.000 de posturi pe perioadă nedeterminată pentru titularizare, în condiţiile în care azi la examenul de intrare în învăţământ erau disponibile doar 5.000 de posturi pentru 33.000 de candidaţi.

Cele mai puţine sunt fix la materiile la care elevii susţin examenele naţionale. 

Mădălina Iacob Like

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Noile legi ale Educaţiei stârnesc nemulțumiri. Lista schimbărilor controversate la BAC, Evaluarea Națională și admiterea la liceu