Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Note Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă - edu.ro. Situația pe județe și în București a rezultatelor la BAC

Bacalaureat 2022 - edu.ro. Primele rezultate ale examenului de bacalaureat din sesiunea de toamnă au fost afişate pe site-ul edu.ro, miercuri, la ora 12:00.  La această sesiune au participat aproape 35.000 de candidaţi, din care aproape două treimi provin din promoţia anului 2022 (22.586 candidaţi), iar 12.237 candidaţi provin din promoţiile anterioare.

de Redactia Observator

la 31.08.2022 , 12:10

Rezultatele la Bacalaureat - sesiunea de toamnă (rezultatele înainte de contestații) au fost publicate azi, la ora 12:00. Elevii absolvenţi ai clasei a 12-a trebuie să aibă la îndemână codul de candidat cu ajutorul căruia vor afla ce notă au luat la BAC. Notele pot fi verificate AICI.  

Pe bacalaureat.edu.ro şi www.observatornews.ro găseşti toate informaţiile legate de examenele susţinute de absolvenţii clasei a XII-a din România: subiecte barem şi rezultate BAC 2022. Potrivit unui comunicat al ministerului Educaţiei, la examenul de Bacalaureat 2022, sesiunea din august s-au înscris aproape 35.000 de candidaţi, din care aproape două treimi provin din promoţia anului 2022 (22.586 candidaţi), iar 12.237 candidaţi provin din promoţiile anterioare.

Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 - 18:00, atât în format clasic/letric, cât şi electronic. Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (interval 1 - 2 septembrie), vor fi comunicate în 3 septembrie.

Articolul continuă după reclamă
  • 1-2 septembrie 2022 - Rezolvarea contestaţiilor    
  • 3 septembrie 2022 - Afişarea rezultatelor finale.    
Pe acelaşi subiect

Rezultate Bacalaureat 2022, pe fiecare judeţ:

Cum se depun contestațațiile la BAC 2022

Contestaţiile pot fi depuse/transmise în aceeaşi zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situaţie, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit prin mijloace electronice şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei este finală şi poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere.

Acestea vor fi soluţionate între 1 şi 2 septembrie 2022. Afişarea rezultatelor finale este prevăzută în 3 septembrie.

Potrivit ordinului emis de Ministerul Educaţiei, după încheierea evaluării lucrărilor, notele acordate după reevaluare sunt comparate cu cele iniţiale. Dacă se observă o diferenţă mai mare de un punct, se numeşte o nouă comisie de evaluare, iar nota oferită de această a doua comisie va fi şi cea finală.

Candidaţii care depun contestaţii completează şi semnează o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica nota iniţială prin creştere sau descreştere, după caz.

Candidații care promovează examenul de bacalaureat 2022 pot continua studiile în învățământul superior, în țară sau în străinătate, în conformitate cu condiţiile generale şi specifice stabilite în acest sens. În urma promovării examenului de bacalaureat, absolventului i se eliberează diplomă de bacalaureat. Absolvenţii care au promovat toate clasele liceale cu medii generale de minimum 9,50, iar la examenul de bacalaureat au obţinut media 10 primesc diploma de merit.

Bacalaureat 2022 - cum se calculează media

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ: să susțină toate probele scrise, la care trebuie să obțină cel puțin nota 5 și să obţină media 6, la probele scrise.

Media generală de bacalaureat se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, din notele obţinute la respectivele probe. Atenție, însă! Nu se calculează media generală de bacalaureat pentru candidaţii care nu au promovat una sau mai multe probe, care nu s-au prezentat la toate probele sau care au fost eliminaţi de la o probă.

Pentru candidaţii care obţin media generală 5,99, media generală se rotunjeşte la 6,00.

Candidatul care, la una din probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale refuză să răspundă sau să rezolve subiectele propuse se consideră că nu a susţinut proba respectivă.

Candidaţii care s-au prezentat la toate probele de examen, dar nu îndeplinesc simultan condiţiile menţionate mai sus, precum şi candidaţii care s-au prezentat la unele, dar nu la toate probele de examen sunt declaraţi „respinşi”.

Rezultatele la Bacalaureat vor fi publicate anonimizat

Ministerul Educaţiei a precizat că, în conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor - GDPR), rezultatele vor fi publicate cu anonimizarea numelui şi a prenumelui candidatului.

Altfel spus, ca urmare a intrării în vigoare a GDPR, numele şi prenumele candidaţilor la examenele naţionale vor fi publicate în format anonimizat. Fiecare elev va avea un cod generat de aplicația informatică, care va fi distribuit la examenul de bacalaureat..

Pe site-ul Edu.ro, luni, lista de note va fi însoțită de coduri, în loc de nume și prenume. Astfel, doar cei care au un cod pot vedea nota din dreptul acestuia. Măsura a fost adoptată în conformitate cu Regulamentului privind protecția persoanelor fizice, la solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Bacalaureat 2022 - sesiunea iunie-iulie

Ministerul Educaţiei a publicat rezultatele la Bacalaureat 2022 după contestaţii.

Sorin Cîmpeanu a subliniat că în continuare au fost modificate foarte multe note în urma contestaţiilor şi că a descoperit cu surprindere că aproape 13.000 de elevi nu s-au înscris la Bacalaureat deşi aveau acest drept.

Conform rezultatelor iniţiale, au promovat cu 2.928 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost mai mic cu 7.211 - comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, superioară cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%). În același timp, este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestații).

162 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10. Pe discipline de examen, situația candidaților cu note de 10 este următoarea:

  • Limba și literatura română: lucrările a 1.116 candidați au fost notate cu 10
  • Limba și literatura maternă: lucrările a 170 de candidați au fost notate cu 10
  • Proba obligatorie a profilului (Matematică – 3.336 / Istorie – 2.852)
  • Proba la alegere a profilului și a specializării: 5.761 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.701).

Bacalaureat 2022 - subiectele care le-au picat elevilor şi baremurile de corectare

Ministerul Educaţiei a publicat baremul de corectare pentru subiectele la limba română. Caragiale a fost vedeta subiectului. Caracterizare de personaj şi particularităţile unei comedii studiate au fost enunţurile de la subiectul al treilea, în timp ce la primul subiect elevii au primit un text la prima vedere de Nicolae Iorga. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Educaţie » Note Bacalaureat 2022, sesiunea de toamnă - edu.ro. Situația pe județe și în București a rezultatelor la BAC